International   •   Euro 2024   •   BELGIA - ROMÂNIA

Revoluție în echipa de start a Belgiei cu România » Sunt anunțate 5 schimbări majore după eșecul usturător cu Slovacia

+22 Foto
Antrenamentul Belgiei, înaintea partidei cu România. Sursă foto: Imago

Articol de Cezar Titor   —  sâmbătă, 22 iunie 2024

Conform presei belgiene, Domenico Tedesco pregătește patru schimbări în formația de start, față de cea pe care a folosit-o în eșecul cu Slovacia, scor 0-1. În cazul unui eșec, „diavolii roșii” ar fi eliminați de la Campionatul European, încă din faza grupelor, scenariu similar cu ce s-a întâmplat la Mondialul din Qatar.

După partida cu Slovacia, disputată la Frankfurt, selecționerul Belgiei a fost aspru criticat în privința mai multor alegeri tactice.

Domenico Tedesco reacționează: 5 schimbări cu România

Printre alegerile extrem de criticate ale lui Tedesco se numără: titularizarea lui Yannick Carrasco pe postul de fundaș stânga, Jeremy Doku, fotbalistul celor de la Manchester City, folosit în extrema dreaptă a ofensivei, dar și absența lui Youri Tielemans din garnitura de start.


Presa belgiană a efectuat un sondaj printre cititorii sporza.be, iar aceștia au „efectuat” mai multe schimbări în primul „11”:

  1. Jan Vertonghen apare în locul lui Zeno Debast,
  2. Johan Bakayoko i-ar lua locul lui Leandro Trossard,
  3. Doku și-ar ocupa clasicul post de extremă stânga,
  4. Tielemans l-ar înlocui pe Mangala,
  5. Maxim de Cuyper ar fi fundaș stânga, în detrimentul lui Carrasco sau Theate.

Cum arată acest prim „11” al Belgiei:

Conform jurnaliștilor belgieni, acest „prim 11” votat de suporteri este și cel probabil. Singurele modificări ce ar putea surveni ar fi posibilele titularizări ale lui Debast sau Trossard.


Formula de start a Belgiei cu Slovacia: Casteels - Castagne, Faes, Debast, Carrasco - Mangala, Onana - Doku, De Bruyne, Trossard - Lukaku

Ce prim „11” ar putea alinia Tedesco cu România: Casteels - Castagne, Faes, Vertonghen, De Cuyper - Onana, De Bruyne, Tielemans - Bakayoko, Lukaku, Doku

Jan Vertonghen, unul dintre veteranii Belgiei, foto: Gettyimages

Ultimele două partide dintre România și Belgia au avut loc în urmă cu mai bine de un deceniu, fiind amicale. Pe 11 noiembrie 2011, Belgia i-a învins pe „tricolori”, scor 2-1, iar un an mai târziu, golurile lui Maxim și Torje au consemnat o victorie „tricolorilor”. La acel moment, pentru belgieni a marcat Christian Benteke.

Belgia este singura echipă de la Campionatul European care nu a reușit să puncteze încă. Chiar dacă a jucat un singur meci, în timp ce majoritatea celorlalte echipe au disputat deja două, poate fi o statistică îngrijorătoare. Totodată, Belgia nu a reușit să marcheze în ultimele trei partide de la turneele finale. Ultimul gol al naționalei a survenit în prima etapă a fazei grupelor de la Campionatul Mondial din Qatar, când Batshuayi a reușit să marcheze împotriva Canadei

- Presa belgiană

VIDEO. Cele mai importante informații înainte de Belgia - România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.