International   •   Euro 2024   •   STATISTICĂ

Recordul neașteptat pe care îl are România la Euro! Suntem pe locul 2, în timp ce Belgia este la coada clasamentului

+22 Foto
Nicolae Stanciu / Foto: Getty Images

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 22 iunie 2024

Naționala României avea valoare de 1,32 la Expected Goals (n.r. Goluri așteptate) și a dat 3 goluri contra Ucrainei, doar Germania ne-a depășit prin performanța din meciul cu Scoția (5-1), având 2,04 cifra golurilor așteptate. La polul opus, Belgia a rămas pe sec, deși era creditată cu 1,97 în partida cu Slovacia pierdută (0-1)! Croația a fost singura mai slabă de la Euro 2024 (2,27) și a cedat fără să înscrie (0-3) cu Spania. „Tricolorii” au reușit în primul meci al grupei E 31 de respingeri, locul întâi la actualul turneu.

România a izbutit în prima rundă a Euro 2024 nu doar al doilea rezultat ca diferență de scor, după Germania - Scoția (5-1) și la egalitate cu Spania - Croația 3-0, dar a prins și locul al doilea la acest turneu final la capitolul eficiență în atac.

+22 Foto
Suporterii Belgiei au făcut spectacol înainte de Belgia - România / Sursă foto: Imago Images

Conform unui reputat statistician spaniol, trupa lui Edward Iordănescu avea înaintea meciului cu Ucraina o valoare de 1,32 la „Expected Goals" (Goluri Așteptate) și s-a autodepășit cu mult, scuturând plasa porții lui Lunin de trei ori! O diferență pozitivă mai mare nu a realizat decât selecționata Germaniei.


34de procente a fost posesia balonului României în jocul cu Ucraina, cea mai mică de la acest Euro, belgienii fiind pe locul al cincilea (56%), cu statistica împotriva Slovaciei (0-1)

Nemții dețin cea mai ofensivă și eficientă echipă de la Euro 2024

Aceeași credibilă sursă precizează că reprezentativa țării gazdă era de prevăzut că va înscrie 2,04 în deschiderea actualului turneu final împotriva Scoției și scorul final la Munchen a fost 5-1! Aproape trei goluri mai mult decât se așteptau experții în statistici, în jocul în care s-au dat cele mai multe goluri la Euro 2024.

Croații reprezintă cea mai mare decepție de la acest turneu final


În coada clasamentului celor 24 de echipe naționale, adversara noastră de diseară, de la Koln, ocupă penultima poziție. Belgia avea 1,97 Expected Goals, dar a ratat mult împotriva Slovaciei (0-1), având și două reușite, semnate de Romelu Lukaku și anulate (corect) cu ajutorul VAR.

Au evitat „lanterna roșie" la acest parametru numai pentru că vicecampioana mondială din 2018 s-a situat mult sub previziunile experților. Croația era supraevaluată în confruntarea cu Spania (2,27), însă nu l-a învins niciodată pe portarul spaniol Unai Simon!

31 de baloane respinse din 32 de încercări împotriva Ucrainei!

„Tricolorii" s-au apărat foarte bine în fața încercărilor ofensive ale trupei lui Serhyi Rebrov și, dincolo de paradele lui Niță (ajutat o dată și de bara transverală), jucătorii pregătiți de Iordănescu jr. au reușit 31 de respingeri (din 32 încercate), fie c-a fost vorba de mingi centrate sau de șuturi blocate.

Nimeni n-a mai avut un asemenea total în 90 de minute, luând în calcul pentru toate cele 24 de participante runda întâi!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.