Echipa națională a României a pierdut cel de-al doilea meci de la Campionatul European, 0-2 cu Belgia, dar chiar și așa are șanse să se califice în optimile Euro. E obligatoriu să câștigăm puncte cu Slovacia pentru a merge mai departe. Reporterii GSP au fost pe stadionul din Koln și vă prezintă cele mai interesante detalii văzute la fața locului.
1. Ca să ajungi la stadion cu mașina e un adevărat coșamar. Toate parcările publice au fost „închise” de UEFA pe toată durata Euro 2024. Dacă un loc în timpul anului pentru o zi întreaga costa 7 euro, acum forul european cerea 40 de euro în ziua meciului.
2. Gheorghe Hagi a fost prezent la Koln și-a stat la tribuna oficială alături de delegația României. La un scaun distanță de Philipp Lahm și în spatele lui Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor și Infrastructurii din România. Cel care a fost „coleg” de scaun cu Răzvan Burleanu.
Gică Hagi a urmărit meciul dintre România și Belgia alături de Răzvan Burleanu, președintele FRF, și de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.3. Pascalvan Damme, președintele federației belgiene, și Regele Filip al Belgiei au fost spectatori de lux la duelul contra României de la Euro 2024. Din delegația oficială a familiei regale n-au lipsit Prințul Emmanuel, Prințul Gabriel și Prințesa Eleonore.
Regele Filip al Belgiei au fost spectatori de lux la duelul contra României de la Euro 20244. Suporterii belgieni și-au făcut de cap pe străzile din Koln, dar și pe stadion. Au aprins torțe și fumigene, dar stewarzii au intervenit rapid. Nimeni n-a fost evacuat. Și înainte să intre pe stadion au aprins zeci de torțe.
5. La scurt timp după ce Belgia a deschis scorul un suporter al României a intrat pe teren în pielea goală. Tricoul îl avea în mână, la fel și o pereche de teniși. A fost luat pe sus instant de oamenii legii.
6. Fanii echipei naționale au fost mai numeroși și mai gălăgioși decât cei belgieni. Și-au intrat pe stadion și cu mesaje speciale. „Calificări rare, neveste fericite”, „Învățați-vă copiii să iubească România” au fost doar două dintre ele.
Suporterii României la stadion, înaintea meciului cu Belgia / Foto: Cristi Preda GSP7. Rafaella Szabo Witsel (33 de ani), soția belgianului Axel Witsel (35 de ani), s-a aflat în tribune la Belgia - România. Rafaella este originară din zona Brașovului și sunt împreună de 10 ani, având trei copii.
8. Maria Iordănescu a fost în centrul atenției la Koln. Sora selecționerului a venit la stadion alături de alte 15 persoane din familie. Aceasta a purtat tricoul României, dar și o eșarfă prinsă la cap.
Maria Iordănescu9. Copiii lui Denis și Vanessa Drăguș au adormit înainte să înceapă meciul. Vanessa a oferit cel mai emoționant moment al jocului cu Ucraina, partenera fotbalistului a izbucnit în lacrimi, fericită de victoria „tricolorilor” și de golul soțului.
Soția lui Denis Drăguș10. Fumul și mirosul cârnaților bavarezi făcuți la punctele de catering din jurul arenei au acoperit arena la pauza meciului. „Ăștia au dat foc la stadion!” a fost mesajul celor prezenți.
11. Jucătorii echipei noastre s-au plâns în timpul jocului de starea gazonului de la Koln. Acesta a fost udat excesiv de organizatorii partidei, iar în multe zone apa băltea la propriu pe teren.
12. Edi Iordănescu a fost ca un taur la coridă pe toată durata meciului. N-a stat jos nicio secundă și-a urlat non-stop la jucătorii săi. Iar imediat după ce belgienii au deschis rapid scorul, Mihăilă a primit indicații rapide de pe margine.
Belgia - România / FOTO: Cristi Preda (Gazeta Sporturilor)13. Au fost suporteri români din toate colțurile țării. Constanța, Galați, Vatra Dornei, Iași, Craiova, Cluj sau București. Fanii și-au scris numele localităților pe steagurile afișate în stadion.
14. Dan Șucu, patronul celor de la Rapid, alături de președintele Viorel Moldovan s-au aflat în tribune la meci. Omul de afaceri a ajuns în Germania alături de soție și copii, la bordul unui avion privat.
15. În minutul 61, ultrașii din „Uniți sub Tricolor” și-au dat în petic ca de fiecare dată. Au aprins mai multe torțe în peluză, făcându-i pe stewarzi să mărească numărul de oameni de ordine din fața sectorului rezervat.
{{text}}