La conferința de presă de la finalul meciului cu Belgia, 0-2, selecționerul Edi Iordănescu a tras concluziile. Le-a mulțumit elevilor săi pentru cum au jucat și a prefațat duelul cu Slovacia, decisiv pentru calificare.
Antrenorul României a vorbit despre valoarea adversarului și a subliniat diferențele dintre cele două echipe.
„Ați văzut o echipă cu foarte, foarte multă calitate, tehnică și viteză. E o echipă completă. V-am spus că să nu ne lăsăm păcăliți de primul joc, pentru că Belgia nu e întâmplător pe locul 3 mondial și nu degeaba e una dintre favoritele la câștigarea turneului. Ne-am așteptat la un joc foarte greu. Am primit două goluri pe inexactități și pe lipsă de șansă.
Dar vreau să încep prin a le mulțumi băieților mei pentru că au dat tot ce au avut mai bun. Le mulțumesc că atât cât am putut nu am cedat, ne-am luptat, chiar dacă în unele momente s-a văzut o diferență.
În repriza a doua am fost mai aproape de ceea ce ne-am dorit și dacă eram mai inspirați, probabil că puteam, și cu puțină șansă, să plecăm cu un punct. Pentru că am avut situații în care puteam egala. Acum merge mai departe și mergem cu un încredere”, a spus Edi Iordănescu în startul conferinței.
Edi Iordănescu, după Belgia – România: „Suntem în grafic”
Întrebat dacă-i va fi mai greu să pregătească meciul cu Slovacia, decisiv pentru calificare, Iordănescu a declarat:
„Din punct de vedere tactic, toate meciurile sunt o provocare. Eu am spus că a fost ușor să gestionez o echipă care are disciplină și cultura muncii.
Dacă vorbim de provocări, suntem la cel mai înalt nivel. Am întâlnit o echipă foarte bună. Am spus înainte de meci că suntem pregătiți de orice. Acum e momentul adevărului!
Acum trebuie să ne adunăm. Am plecat foarte bine în această grupă, cu o victorie categorică, care a creat mult entuziasm, dar hai să vedem și cum răspundem când e greu. Asta e întrebarea pe care ne-o punem. Și eu știu că vom răspunde bine. Avem nevoie de solidaritate și unitate. Suntem pe primul loc și la mâna noastră. Am încredere totală în grup. Avem capacitatea de a face un joc bun și a scrie istorie. Suntem în grafic, chiar dacă suntem triști.
Edi Iordănescu, cu gândul la România – Slovacia
Și a încheiat declarând că: „Prima provocare e să ne recuperăm, pentru că avem o zi în minus de refacere față de Slovacia. Vom juca pentru a ne califica!
E cea mai complicată grupă. La un moment dat era riscul să avem 3-3 la golaveraj. Trebuie să fim atenți la orice. Acum e primul moment în care ne vom uita și la celelalte rezultate.
Dar vreau să amintesc ceva tuturor. Echipa asta a fost neînvinsă timp de doi ani. Azi ne-a învins o forță a Europei, cu 5 jucători în Premier League. Dar avem capacitatea să ne ridicăm, așa cum am făcut-o de multe ori”.
Vom analiza ce s-a întâmplat și vom face corecții. Spre deosebire de primul meci, am văzut mai multă spectaculozitate. Am văzut alt angajament, alte dueluri. Dar asta nu a fost neapărat în favoarea noastră, În final, am pierdut, deși am avut situațiile noastre. La acest nivel, trebuie să marchezi pentru a obține ceva.
– Edi Iordănescu
De 739 de zilenu mai pierduse România un meci oficial: 0-3 cu Muntenegru, pe 14 iunie 2022
{{text}}