Fotbal   •   Nationala   •   CALCULE

Toate scenariile: cu cine poate juca România în „optimi” la Campionatul European » „Blatul perfect” ne scoate în cale un monstru

Nicolae Stanciu și Dennis Man, în Belgia - România / foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Cezar Titor   —  duminică, 23 iunie 2024

România mai are un singur hop de trecut până la optimile de finală ale Campionatului European: partida cu Slovacia. Aceasta se va disputa miercuri, de la ora 19:00, concomitent cu Ucraina - Belgia. În acest moment, toate formațiile din grupa E au câte trei puncte, aspect nemaivăzut la un Euro.

În acest context, ne putem contura deja un posibil scenariu pentru următoarea fază a turneului final, în funcție de locul pe care am termina în grupă.

Pentru a fi calificați în proporție de 100%, trebuie să nu pierdem cu Slovacia la Frankfurt, nemaicontând rezultatul dintre Ucraina și Belgia.

Scenariul 1: România termină pe primul loc


Sunt mai multe situații în care România poate termina pe primul loc în grupa E: „tricolorii” câștigă cu Slovacia, iar Belgia și Ucraina termină la egalitate sau câștigă selecționata în galben și albastru / România face egal cu Slovacia, iar Belgia remizează cu Ucraina, însă fără să marcheze mai mult de un gol față de România în ultima rundă.

În acest scenariu, România ar juca cu una dintre echipele calificate de pe locul 3, după cum urmează:

  • dacă echipele calificate de pe locurile 3 sunt din grupele A, B, C și D: România joacă cu locul 3 din Grupa B
  • sunt din A, B, C și E: 3B
  • sunt din A, B, C și F: 3B
  • sunt din A, B, D și E: 3A
  • sunt din A, B, D și F: 3A
  • sunt din A, B, E și F: 3B
  • sunt din A, C, D și E: 3C
  • sunt din A, C, D și F: 3C
  • sunt din A, C, E și F: 3C
  • sunt din A, D, E și F: 3D
  • sunt din B, C, D și E: 3B
  • sunt din B, C, D și F: 3C
  • sunt din B, C, E și F: 3C
  • sunt din B, D, E și F: 3D
  • sunt din C, D, E și F: 3D

Astfel, în cazul în care termină pe primul loc, România ar întâlni unul dintre locurile trei din grupele A, B, C sau D.


În momentul de față, cu o rundă rămasă de jucat, cele mai bune locuri trei sunt Austria (grupa D), Slovacia (grupa E), Slovenia (grupa C) și Albania (grupa B). Conform scenariului BCDF, România ar juca contra locului trei din grupa C, adică Slovenia.

Scenariul 2: România termină pe locul doi

Situația „blatului perfect” în care România termină pe locul doi este cea în care trupa lui Edi Iordănescu remizează cu Slovacia, iar ambele echipe se califică braț la braț. În caz de egalitate cu Slovacia, coroborată cu victoria fie a Belgiei, fie a Ucrainei, România termină a doua în grupă.

În această situație, România s-ar duela cu locul doi din grupa D, ocupat de Franța în acest moment. În funcție de rezultatele din ultima etapă, atât Olanda, cât și Austria pot termina pe această poziție.

Niță și De Bruyne, îmbrățișați după România - Belgia / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Scenariul 3: România se califică de pe locul trei

Chiar și în cazul unui eșec în ultima rundă, România poate ajunge în „optimi”, cu condiția ca „diavolii roșii” să câștige cu Ucraina, pentru a nu termina pe ultimul loc, însă stăm la mâna rezultatelor din celelalte grupe.

În grupa A, Scoția are un singur punct, iar Ungaria zero. În cazul unui egal între cele două în ultima etapă, le devansăm pe ambele. Dacă câștigă maghiarii, victoria trebuie să fie la mai puține goluri decât eșecul nostru cu Slovacia.

Din grupa B, nici Albania, nici Croația nu trebuie să câștige cu Spania, respectiv Italia pentru a fi mai bine clasate decât ambele.

În grupa C, ar fi necesar ca Serbia să nu se impună cu Danemarca, iar Anglia să-și respecte blazonul și să câștige cu Slovenia.

În grupa D, Austria trebuie să piardă cu Olanda la o diferență cel puțin egală cu cea a României.

În ultima grupă, F, România ar fi avantajă de eșecurile Georgiei și Cehiei în fața Portugaliei, respectiv Turciei.

În această situație, România ar putea juca cu locurile 1 din Grupa B sau C, adică fie Spania, fie Anglia.

VIDEO. După eșecul cu Belgia, „tricolorii” au fost aplaudați la scenă deschisă de suporterii prezenți la Koln

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.