Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Au anunțat mutarea ca și făcută în urmă cu 12 zile, dar Baeten și Bauza n-au mai ajuns la CFR Cluj » Nelu Varga lămurește misterul

Juan Bauza / Sursă foto: Fotbal Club Universitatea 1948

Articol de Remus Dinu   —  luni, 24 iunie 2024

Misterul legat de mutările lui William Baeten și Juan Bauza de la FCU Craiova la CFR Cluj pare să se fi adâncit și mai tare. Dată inițial ca sigură, mutarea celor doi e în acest moment în stand-by, după zile în șir de incertitudine, în care fotbaliștii n-au mers în cantonamentul echipei lui Dan Petrescu, ci au rămas în curtea divizionarei secunde.

Pe 12 iunie, când Campionatul European încă nu începuse, o știre de impact a trezit Superliga din letargie. Și anume vestea că mijlocașul ofensiv Juan Bauza și mijlocașul central/dreapta „Willy” Baeten vor merge sub formă de împrumut la CFR Cluj. 

Aproape două săptămâni mai târziu, există un impediment concret legat de cele două transferuri cu care Nelu Varga plănuia să-și bulverseze competitori. Cele două părți nu reușesc să ajungă la un consens cu privire la configurația transferului.

William Baeten (foto) și Juan Bauza s-au prezentat la reunirea lui FCU Craiova, pe 16 iunie. Foto: Fotbal Club Universitatea 1948

Conform informațiilor obținute de GSP, Baeten și Bauza, probabil cei mai râvniți fotbaliști din curtea echipei lui Mititelu, și-ar dori s-o părăsească definitiv pe FCU,  în timp ce patronul oltenilor nu e de acord cu doleanța acestora.

CFR n-a ajuns la un acord cu Mititelu! Baeten și Bauza, în stand-by

Finanțatorul alb-albaștrilor și-ar dori să-i trimită sub formă de împrumut în Gruia, aspect care nu-i pe placul fotbaliștilor. Discuțiile sunt în toi și ar urma să se clarifice zilele viitoare. 

Încă se discută, pentru că Mititelu vrea să îi dea împrumut, dar jucătorii vor să plece definitiv. Cel mai probabil, în 2-3 zile, treaba se limpezește”, a punctat Nelu Varga pentru GSP.ro.


Afacerea părea rezolvată pe 12 iunie

În urmă cu 12 zile, Adrian Mititelu asigura că ambii jucători vor merge sigur la CFR Cluj. 

Patronul lui CFR Cluj, Neluțu Varga, confirma și el pentru jurnaliștii GSP: „Suntem în discuțiile finale, cu FCU Craiova ne-am înțeles”.

GSP.ro a aflat în acel moment că Mititelu a convenit cu jucătorii ca, în schimbul împrumutului la o echipă din Superliga, aceștia să semneze prelungirea cu FCU Craiova, pentru a nu-i pierde gratis vara viitoare.

Adrian Mititelu ar scăpa de două salarii uriașe

Principalul motiv pentru care Mititelu a încercat să scape de cei doi îl reprezintă criza de lichidități în care se află finanțatorul FCU Craiova. Mititelu a vrut să scape de salariile lor în anul în care echipa va juca în Liga 2. Bauza primește 18.000 de euro lunar la clubul alb-albastru, Baeten, 16.000!

VIDEO 50 de ani de la primul titlu din istoria Universității Craiova » Videoclipul publicat de FCU într-o zi istorică

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.