Prima mare surpriză de la Copa America a fost consemnată aseară. Brazilia nu a reușit să treacă de modesta națională din Costa Rica. S-a terminat 0-0, deși selecționata lui Dorival Junior (62 de ani) a ratat numeroase ocazii.
A fost primul meci de la Copa America pentru Brazilia, care este una dintre favoritele la câștigarea competiției. În celălalt meci din grupa Braziliei, Columbia a învins-o pe Paraguay, scor 2-1 și conduce grupa D.
VIDEO. Brazilia s-a încurcat cu Costa Rica la Copa America
Brazilienii au dominat partida de la un capăt la altul, dar nu au reușit să-l învingă pe Patrick Sequiera (25 de ani), portarul din Costa Rica. Raphinha, Rodrygo și Vinicius Junior au fost jucătorii din atac pe care i-a titularizat selecționerul.
Aceștia s-au întrecut în ratări în prima repriză, însă fără rezultat pe tabela de marcaj. Rodrygo a deschis scorul în minutul 30, după o lovitură de cap deviată în urma loviturii libere executate de Marquinhos.
Deși jucătorii au sărbătorit deschiderea scorului, arbitrul Cesar Arturo Ramos a anulat reușita din cauza unui ofsaid.
Brazilia - Costa Rica, foto: Imago ImagesRepriza a doua s-a desfășurat după aceleași coordonate. Brazilia a atacat încontinuu și a ratat ocazii imense, însă portarul din Costa Rica a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din carieră. Este pentru prima dată în istorie când Brazilia nu poate să o învingă pe Costa Rica într-un meci. S-a impus de 7 ori din tot atâtea meciuri disputate între cele două naționale de-a lungul timpului.
Este pentru prima dată din 2016 când Brazilia începe Copa America cu un rezultat de egalitate alb. Atunci, selecao au fost eliminați încă din grupe. Pentru Brazilia urmează duelurile decisive cu Paraguay și Columbia, pe care trebuie să le câștige pentru a fi sigură de calificare.
Brazilia: Alisson - Danilo, Militao, Marquinhos, Guilherme Arana - Guimarares, Gomes - Paqueta - Raphinha, Rodrygo, Vinicius
Au intrat: Endrick ('69), Savio ('70), Martinelli ('83).
Selecționer: Dorival Junior
Costa Rica: Sequeira - Mitchell, Vargas, Calvo - Quiros, Brenes, Galo, Lassiter - Aguilera Zamora - Ugalde, Zamora
Au intrat: Bran Flores ('63), Madrigal ('64), Campbell ('69), Taylor Dosman ('90+2), Mora ('90+2)
Selecționer: Gustavo Alfaro
{{text}}