Sunt tot felul de discuții despre copiii îmbrăcați în roșu, galben și albastru, la începuturile meciurilor de la Euro. De unde vin, ai cui sunt?
Unul dintre sponsorii principali de la Euro a lansat înainte de turneul final o tombolă, pentru ca părinții să-și poată trimite copiii în Germania, să însoțească fotbaliștii la intrarea pe teren, la startul partidelor.
Foarte mulți au văzut culorile roșu, galben și albastru și s-au gândit că acei copii ar fi din România. Ei sunt din toată Europa, iar mulți dintre ei sunt copii atipici. Într-o țară care integrează foarte greu persoanele atipice, cu bullying în școli, cu probleme grave de educație, de cele mai multe ori, familiilor le este rușine să vorbească despre copiii lor care întâmpină dificultăți.
Alex a înscris cel mai frumos gol al vieții
După câteva discuții pe o pagină de facebook, am luat legătura cu o fundație, Neuroatipic, pentru că am aflat că un copil de 7 ani, Alex, a câștigat și a ajuns la Munchen. Comentariul tatălui lui Alex ne-a atras atenția: „Felicitări și respect celor de la Neuroatipic, li se datorează 100% comportamentul lui Alex.
Nouă ne-a fost foarte teamă, la Munchen, copilul a stat 6 ore cu niște străini, inițial mi-a fost super teamă la intonarea imnului, că la cât de încântat este copilul de mingea de fotbal, să n-o ia la fugă. A fost exemplar, emoționant pentru noi, până la urmă, despre asta e în viață”.
Absolut emoționant, pentru un copil care face terapie de 5 ani, care învață de foarte mic că luptă pentru a fi inclus într-o societate ce nu dă 2 bani pe incluziune.
Micuțul, în tribune la EuroRiscul, urmat de reușită
Crina Nedelcu este doctor în psihologie și se ocupă de 20 de ani de copiii atipici, tot ea ne spune că astăzi statisticile sunt îngrijorătoare, 1 din 36 de copii fiind diagnosticați cu o tulburare de spectru autist, o cifră îngrijorătoare pentru părinți, pentru societate.
Tot ea se ocupă de Alex, cel care a stat lângă tricolori, la intonarea imnului România. „Da, este adevărat, de Alex ne ocupăm de acum 5 ani și chiar mi-a fost mie teamă, când l-am văzut pe teren la Munchen. Copiii atipici nu sunt obișnuiți într-un mediu nou, zgomotos, aveam mari emoții. Din toamnă, el va merge și la școală. Face terapie de 5 ani, ne tot gândeam că el nu putea călători cu avionul, erau tot felul de emoții.
E o reușită fantastică pentru că el a fost acolo normal, a respectat toate regulile, deși aștepta de 6 ore, putea să iasă din rând, să fugă spre minge. Cel mai mult ne-a bucurat că el a fost mega încântat și iubește mingea de fotbal. Din păcate, în România nu există centre special proiectate și construite, adaptate nevoilor copiilor atipici, o spun eu care lucrez de 20 de ani în domeniul ăsta”, ne-a spus doctorul psiholog Crina Nedelcu.
Și pentru a înțelege că în lume, oamenii fac tot ce le stă în putință pentru a integra copiii și persoanele atipice, în Argentina, la meciurile din prima ligă, există un loc special pentru copiii neuro-atipici, unde sunt învățați să urmărească un meci de fotbal. Alex, românul prezent printre tricolori, a câștigat deja Euro 2024 și a demonstrat că într-o societate tipică este loc și pentru atipic.
{{text}}