Rapid s-a impus la limită cu NK Radomlje, 2-1, în primul meci amical disputat în cantonamentul din Slovenia, disputat de la ora 17:00. De ziua lui, tehnicianul Neil Lennon a mai comandat un test de verificare, care a început la ora 19:00, în compania slovacilor de la Ruzomberok. Partida s-a încheiat la egalitate, 1-1. Până să plece în stagiul sloven, rapidiștii o învinseseră pe Gloria Buzău, 4-1, la Curtea de Argeș.
Maraton rapidist în toată regula, în ziua în care clubul a împlinit 101 ani de existență. În România s-a sărbătorit la două capete, la stadion și la Hanul Vlăsia, în timp ce, în stagiul de pregătire din Slovenia, alb-vișiniii au disputat două partide amicale. Și asta în ziua în care și Lennon a fost serbat de club, scoțianul împlinind 53 de ani.
Rapid, victorie cu NK Radomlje în primul amical al zilei
În primul meci al zilei, început la ora 17:00, giuleștenii și-au măsurat forțele cu locul 9 din ultimul sezon din Slovenia, NK Radomlje. Formația lui Neil Lennon s-a impus cu 2-1, grație reușitelor lui Omar El Sawy ('31) și Claudiu Petrila ('59). Slovenii egalaseră înainte de pauză prin Hanan Durakovic ('44).
Iată echipa utilizată de Lennon:
Aioani - Dănilă, Kait, Bădescu, Borza - Emmers, Pănoiu, Gojkovic - El Sawy, Rrahmani, Petrila
Lennon a improvizat în centrul defensivei, unde a apelat la estonianul Kait, utilizat în mod normal ca „închizător” sau mijlocaș central box-to-box, conform informațiilor prezentate de pagina de Facebook a Rapidului. La jumătatea terenului a fost folosit încă din primul minut sârbul Gojkovic, transferat în această vară, dar și Ștefan Pănoiu, revenit după un împrumut.
De la 19:00, alt amical: Rapid - Ruzomberok
A urmat, imediat după, un prim duel al românilor cu slovacii, preambul pentru duelul de la EURO 2024. Cu altă formulă de joc, giuleștenii au întâlnit-o pe Ruzomberok, locul 5 în play-off din Slovacia, în cel de-al doilea meci disputat marți.
Partida în compania formației slovace s-a încheiat indecis, 1-1. Rapidiștii au deschis scorul încă din minutul 12, după reușita lui Hladik. Avantajul echipei lui Lennon a durat până în minutul 66, când Domonkos a înscris în poarta alb-vișiniilor. Avea să rămână scorul final al celui de-al doilea meci de verificare al zilei.
Formula lui Lennon:
Ungureanu - Braun, Ignat, Iacob - Hasani, Oaidă, Cepoi, Burmaz - Hasani, Stan, Micovschi
{{text}}