Naționala României a efectuat marți seara antrenamentul oficial pe stadionul echipei feminine a lui Eintracht Frankfurt, pe un gazon decent, o arenă situată lângă un ștrand. În timp ce copiii se bălăceau lângă teren, „tricolorii” au setat ultimele detalii înaintea partidei cu Slovacia.
Tic-tac, tic-tac, se apropie ora meciului de la Frankfurt dintre România și Slovacia. În această seară, în capitala financiară a Germaniei, „tricolorii” au efectuat ultima ședință de pregătire înaintea meciului ce ne poate duce în „optimile” competiției.
2000este anul în care am ajuns pentru prima și singura dată mai departe de faza grupelor, acum ar fi a doua oară, în a șasea participare la un European
După ce selecționerul Edward Iordănescu și fundașul Andrei Burcă au răspuns jurnaliștilor români și străini la conferința de presă de la stadion, „tricolorii” s-au antrenat centralizat pentru ultima oară înaintea startului confruntării de pe stadionul lui Eintracht Frankfurt. Gazeta Sporturilor îți prezintă câteva scurte detalii de la ședința de pregătire.
1. Antrenament pe stadionul echipei de fete
Pentru a proteja gazonul - și-așa mediocru - al arenei Deutsche Bank, naționala României s-a pregătit pe un stadion mult mai mic, la 20 de minute depărtare. O arenă mică și cochetă, ce aparține formației de fete a clubului Eintracht. Gazonul a fost OK, acesta a fost semnalul „tricolorilor” după primele minute.
Naționala Slovaciei s-a pregătit la Mainz, acolo unde și-a stabilit cantonamentul pentru prima parte a Euro.
2. Primii fani care au scandat „Hai, România!”
Vor fi peste 25.000 de români la meciul de miercuri, poate chiar peste 30.000 de conaționali. Câțiva au dorit să-i încurajeze pe „tricolori” și la antrenament. Chiar dacă nu au avut voie în incintă, regulile fiind foarte stricte, românii, mulți îmbrăcați în echipamentul naționalei, au avut cuvinte de încurajare pentru elevii lui Iordănescu.
Peste drum de stadion, era un ștrand, unde copii și părinți se distrau de minune. O atmosferă veselă în jurul naționalei, poate va fi de bun augur. S-a auzit clar și frumos refrenul „România, România / Ole, ole, ole”, cântat de niște puști emoționați.
3. Jucătorii sunt relaxați, nu sunt panicați
N-am văzut chipuri încrâncenate la antrenament. Da, există concentrare, dar nu am sesizat vreun motiv de panică. Tot lotul este valid, jucătorii și-au permis câteva momente de glume și de hârjoneală la minutele de stretching și de adaptare la efort.
După aceea a avut grijă selecționerul să comande câteva exerciții care ștergeau orice urmă de relaxare de pe chip.
4. Saltele de spumă în drum spre teren
La fel cum am sesizat și la antrenamentul Ucrainei de la Wiesbaden, în drumul de la vestiare spre gazon, jucătorii trebuiau să treacă peste niște saltele albastre, pline cu spumă.
O metodă de igienă a gazdelor, atente la tot ceea ce înseamnă acest capitol. Și pentru a proteja și a face distincția între zonele de lucru.
15minute au fost alocate presei pentru antrenamentul oficial dinaintea meciului
5. Edward Iordănescu e cu gândul la meci
L-am studiat pe Edward Iordănescu. Comparativ cu antrenamentul de pe Allianz Arena, din Munchen, în preziua meciului cu Ucraina (3-0), azi era mult mai concentrat. Atunci și-a permis să aibă momente în care s-a jucat cu mingea, acum e mult mai prins de miza partidei. Una care e decisivă, nu mai există șansa unui "recurs".
Ceilalți secunzi s-au strâns în jurul selecționerului în momentele premergătoare startului antrenamentului, au încercat să lege câteva pase cu mingea, doar că Edi Iordănescu "a sărit" peste acest moment.
La stretching a fost cu ochii pe grupurile de jucători, după care vocea sa a spart veselia din jurul arenei, fiind acoperită doar de zgomotul avioanelor ce mai treceau pe deasupra, aeroportul fiind în imediata proximitate.
6. Coman și-a etalat tatuajul. Unul asemănător cu cel al lui Sorescu
Sunt mai mulți fotbaliști cu tatuaje în lotul național. Florinel Coman, vedeta din Liga 1, și-a etalat tatuajul uriaș de pe spate, un cap de leopard, imaginea fiind surprinsă de fotoreporterul Cristi Preda. Ceva asemănător are și Sorescu, un cap de tigru, în timp ce olandezul Depay, cel care a lansat trendul, are un cap de leu pe tot spatele.
7. Căldură mare, monșer!
Azi, termometrele au ajuns până la 32 de grade Celsius la Frankfurt. Au resimțit căldura și jucătorii, s-au hidratat foarte mult pe durata ședinței de pregătire. În ziua meciului, miercuri, sunt anunțate tot 32 de grade Celsius! Iar la ora începerii partidei prognoza arată că vor fi în jur de 30 de grade Celsius.
{{text}}