Pavol Safranko, 29 de ani, a încercat să demonteze ideea unui egal de salon între România și Slovacia lui. Atacantul care este pe lista celor de la CFR Cluj a povestit pentru GSP.ro care sunt preferații săi din naționala „tricolorilor” și care ar fi punctele forte ale rivalilor noștri.
Atacantul Pavol Safranko, 29 de ani, este unul dintre fotbaliștii străini care au avut impact în Liga 1 în ultimele ediții. Fotbalistul slovac, care a îmbrăcat și tricoul naționalei sale, tocmai și-a încheiat angajamentul cu Sepsi, iar Gazeta Sporturilor a scris în urmă cu mai multe săptămâni de interesul pe care CFR Cluj și Dan Petrescu l-au manifestat pentru el.
Aceasta după ce în urmă cu câțiva ani a fost în atenția FCSB, dar slovacul a preferat să se întoarcă la Sepsi după o experiență în Africa de Sud. În acest moment, atacantul studiază mai multe oportunități, inclusiv în Superliga. Va fi spectator, din fața televizorului, la România - Slovacia, miercuri, de la ora 19:00, duel ce se dispută la Frankfurt.
Pavol Safranko crede că și România poate însoți Slovacia în „optimile” de la Euro
- Pavol, salut! Te-am sunat în legătură cu meciul România - Slovacia, decisiv, la Frankfurt, miercuri. Care ar fi prima impresie personală referitoare la acest duel?
- Este greu pentru ambele echipe. Eu vreau să câștige Slovacia, normal, sunt slovac, însă nu va fi ușor pentru nimeni. O să vedem, mai e puțin.
- Crezi că ambele formații vor trece de faza grupelor? Te întreb fiindcă știi bine și fotbalul românesc.
- Ca să fiu sincer, nu am idee. Cred că românii au făcut un turneu bun și merită să treacă mai departe. Slovacia a jucat foarte bine un meci și jumătate, cu Belgia și prima repriză cu Ucraina. Cred că ambele pot ajunge în „optimi”.
Nimeni de la noi nu ia în calcul remiza. Vrem și putem chiar să încheiem grupa pe locul 1, acesta este gândul nostru!
Pavol Safranko, atacant
Ce spune Pavol Safranko despre un eventual meci de salon la Frankfurt: „Cine ar juca la egal și-ar diminua șansele de a merge mai departe"
- Se vorbește de un eventual blat la meciul acesta de la Frankfurt. Ce părere ai?
- (râde) Da, da, cunosc termenul.
- Crezi că sunt discuții murdare, poate fi posibil așa ceva?
- La acest nivel - niciodată! Nu poți vorbi de asemenea angajamente. Este Euro, e vorba de prestigiu. Nu cred că va fi un egal! Nu cred că poate cineva să vorbească să facă egal. Cine ar lua în calcul să joace la egal și-ar diminua șansele de a merge mai departe. Ar fi mai slabă în meci. Ambele echipe vor încerca să învingă, nu mizez pe remiză.
10 selecțiia adunat Safranko pentru naționala Slovaciei
Fotbaliștii români ce-i plac lui Pavol Safranko
- Este vreun fotbalist român al cărui stil de joc să-ți placă?
- Sunt câțiva chiar foarte buni! Nu aș putea nominaliza doar unul. Îmi plac Stanciu, Drăgușin, Drăguș din față, Man, Mihăilă... Ți-am zis, nu e doar unul.
- Care crezi că e punctul slab al echipei României?
- Hmmm... (se gândește câteva secunde) E dificil de zis. Când am urmărit meciurile, echipele au arătat că și-au făcut bine temele. Inclusiv România, e greu de spus care e punctul slab.
- Dar forța României?
- Spiritul echipei și extremele. Man și Mihăilă au făcut o treabă minunată, apoi cei din mijloc au jucat bine, au oferit servicii bune pentru jocul ofensiv.
Care este punctul forte al naționalei Slovaciei
- Punctul forte al Slovaciei?
- Al nostru... Stăm bine tactic, am antrenat bine această parte cu selecționerul italian, facem presing sus și avem foarte buni jucători individual, Hancko, Haraslin, Skriniar, Schranz, Lobotka, Duda... Foarte bune individualități.
- Care este punctul slab?
- Fiecare are unul... Să fiu sincer, chiar nu-l știu exact. Slovacia a pregătit foarte bine acest Euro, singura chestie ce-ar fi este că dacă nu vor fi la fel de concentrați ca în meciul cu Belgia și va fi ca în a doua repriză cu Ucraina, situația se complică.
Mi-a plăcut foarte mult Kante. Toată lumea a zis că s-a dus în Arabia Saudită, ca alte staruri, că nu va mai fi la fel... Uite că a fost MVP-ul primelor două partide ale Franței! Și m-a impresionat extraordinar Stanislav Lobotka, a jucat incredibil primele două jocuri. E la cel mai înalt nivel. De aceea îl dorește, sau l-a dorit, Barcelona
Pavol Safranko, atacant
Pavol Safranko încă a lăsat ușa deschisă discuțiilor cu CFR Cluj
- Cum e să fi jucat la națională, iar acum să ții pumnii echipei din postura de fan?
- Da, este altceva. Oricum, eu nu am renunțat la ideea de a mai îmbrăca tricoul echipei naționale. Momentan, sunt slovac din tribună, dar pentru viitor îmi doresc să îmi reprezint țara din nou.
- Un pronostic pentru meciul dintre Slovacia și România?
- Învinge Slovacia cu 2-0. Am mare încredere că echipa noastră se va impune.
- Tu ce faci, încotro? Mai ești în discuții cu CFR Cluj?
- (râde) Înțeleg unde bați. Sunt în discuții cu mai multe echipe, voi vedea în cel mai scurt timp ce se va întâmpla. Da, am fost în discuții cu CFR Cluj.
- Și mai ești, mai există o șansă se facă tranzacția?
- Mai sunt, da. Nu știu ce șanse sunt, vom vedea.
44 de meciuri, 8 goluri și 2 assist-uria adunat Safranko în ultima ediție de campionat cu Sepsi
{{text}}