Un fan croat a trăit un moment bizar la finalul meciului dintre Croația și Italia, încheiat cu scorul de 1-1. Acesta a primit un tricou de la un jucător, dar a fost jefuit.
Poliția din Germania investighează evenimentul care l-a avut în prim plan pe Lenard Barisic, un fan croat, a postat un videoclip pe rețelele de socializare în care arăta cum a fost mușcat de umăr pentru tricoul lui Luka Ivanusec.
Fanul croat mușcat / Foto: InstagramConform paginii de Instagram @volimhrvatsku, „după meciul împotriva Italiei, Luka Ivanusec și-a aruncat tricoul în mâinile unui tânăr, dar alte trei persoane i-au rupt bucata sfântă de pânză, iar în încercarea de a i-o lua, o femeie l-a mușcat pe tânăr de umăr”.
Gestul superb al lui Ivanusec
Conform cotidianului Marca, Luka Ivanusec i-a scris fanului imediat după ce a aflat de incident pentru a-i oferi un nou tricou, de data aceasta și semnat.
„Îmi cer scuze pentru situația care s-a întâmplat după meci, sper că totul este ok”, i-a transmis jucătorul croat fanului afectat, conform presei spaniole.
Presa britanică relatează că o sursă din interiorul poliției a explicat ce s-a întâmplat și a anunțat că Barisic a fost transportat la spital: „Vă putem informa că s-a petrecut un jaf în jurul orei 11:10. Un băiat de 20 de ani a prins jucătorul de la un jucător și suspecți anonimi au încercat să îl fure. O femeie necunoscută l-a mușcat de umăr, tânărul a dat drumul tricoului, iar suspecții l-au furat. Tânărul a fost dus la spital. Poliția investighează cu suspiciunea unei tâlhării”.
Lenard Barisic este muzician
Conform aceleiași surse, Lenard Barisic este parte dintr-o formație numită „Croatian Guards”, iar în ziua meciului Barisic cântase la chitară într-o piață din Leipzig.
Croația a fost eliminată de la Euro 2024, după ce italienii i-au egalat la ultima fază a partidei. Pentru croați marcase vedeta Luka Modric, iar pentru italieni a marcat jucătorul lui Lazio, Mattia Zaccagni.
{{text}}