Opinii

E Ianis Hagi alegerea corectă?

George Nistor

Articol de George Nistor  —  miercuri, 26 iunie 2024

Plasat în ultimele luni undeva între incertitudine și speranță de trecut, Ianis Hagi s-a regăsit printre aleșii lui Edi Iordănescu pentru partida de totul sau nimic cu Slovacia. O decizie care a surprins pe alocuri și a ridicat multe sprâncene. Cumva justificat.

Ianis e singurul „decar de bancă” de la Euro 2024, noțiune la care nici tatăl său nu s-a gândit vreodată, dar oare ce ar fi tehnica și șutul bun fără ca încredere să nu stea în mijlocul horei?

Cu riscul de a fi contrazis de desfășurarea meciului, cred că Edi Iordănescu a gândit bine, chiar dacă în alegerea sa se poate observa și o mână de ajutor întinsă la capătul unui sezon apăsător pentru jucătorul care și-a căutat un nou destin în Spania.

Și dacă Ianis Hagi rupe „biscuitele”...

Dincolo de sentimente și recompensă pentru zvâcnirile din preliminarii, cartea jucată de selecționer este și un pariu născut din dorința de a-i reda strălucirea pierdută a lui Ianis.

Personal, refuz ideea de calcul în fotbal, chiar dacă tactica și alte elemente matematice îl sufocă de multe ori. În contextul posibilei ultime partide de la turneul final, logica introducerii lui Ianis Hagi pentru unii, la prima vedere, pare strict personală și bazată pe valori pierdute de prezent.

Cifrele nu sunt de partea fiului „Regelui”. Nu a mai fost titular de 7 luni, nu a marcat niciun gol în La Liga și se află într-un conflict direct cu minutele, motiv pentru care acuză șansele puține pe care i le-a dat conservatorul Luis Garcia.

Ianis Hagi (25 de ani), „decarul” naționalei României, a avut parte de o scurtă analiză din partea unei publicații belgiene. foto: Imago Images

Ianis poate aduce un suflu nou după gâfâiala din duelul cu Belgia și ne-ar putea surprinde cu șuturile sale înțepate pe care nu le anunță nimeni, așa cum a făcut-o în urmă cu ceva timp cu Germania și, mai recent, cu Israel. Are agilitatea necesară pentru a intra între liniile adverse și a destabiliza o Slovacie masivă, dar și experimentată, după cum observau și experții de la GSP Live, Claudiu Niculescu și Leo Grozavu.

Modul lui Edi Iordănescu de a evada din întrebarea care l-a sufocat în ultimele zile ar putea conduce la un recâștig național. Nu suntem doar calcule, refuzăm „biscotto”-ul. Suntem o inimă care va trebui să bată la fel de optimism și din toamnă, când provocarea „Generației de suflet” va continua inevitabil.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.