Nationala

Cine joacă în locul lui Bancu? Varianta lui Ilie Dumitrescu pentru România - Olanda

+20 Foto
Ilie Dumitrescu, foto: Cristi Preda

Articol de Romeo Ene  —  Friday, 28 June 2024

Ilie Dumitrescu (55 de ani), fost component al echipei naționale a României, a dat verdictul în privința primului 11 pe care selecționerul Edi Iordănescu (46 de ani) l-ar putea trimite în teren la meciul cu Olanda, din optimile Euro 2024.

Selecționerul echipei naționale are o mare problemă înaintea duelului cu Olanda. Nu are la dispoziție niciun fundaș stânga de meserie. Nicușor Bancu (31 de ani) a primit un cartonaș galben la meciul cu Slovacia și nu va evolua în optimile turneului final din Germania.

Ilie Dumitrescu a stabilit variantele pe care le are la dispoziție Edi Iordănescu

Ilie Dumitrescu ar merge, în principiu, pe aceeași echipă la meciul cu Olanda. Are trei dileme pe care Edi Iordănescu va trebui să le rezolve: cine va fi fundaș stânga și cine va evolua în atac.

„Eu cred că va merge pe un jucător cu experiență la echipa națională. Nu știu cu cine, dar nu cred că va folosi pe cineva care nu a jucat mult la echipa națională. Așa a fost mereu, erau Șut și Marius Marin, l-a ales pe Marius Marin, care e unul dintre remarcații mei, dă un echilibru extraordinar echipei. E punct fix.

Nu cred că va merge pe un jucător care… Mogoș are un singur meci, l-am văzut eu cu Irlanda de Nord. Sorescu joacă la club în sistem cu trei fundași centrali. Ar fi o variantă să joace cu un fundaș central. Nu știu. Asta cu Rațiu, că am mai auzit voci, nu! Rațiu trebuie să joace în dreapta.

Dacă ai trei fundași centrali, da, poți să joci cu trei fundași centrali, cu Rațiu și Sorescu pe benzi. Nu cred că va schimba sistemul. A jucat o dată cu trei fundași centrali, în Elveția, și a fost deranj. A schimbat la patru fundași și am egalat.

Deci va fi așa, cu Niță, remarcatul nostru, Rațiu, Drăgușin cu Burcă, vom vedea la Bancu, apoi cei trei 100%, Răzvan Marin, Marius Marin și Stanciu și vom vedea în față. Drăguș e și el punct fix, apoi vedem în benzi, unde a tot schimbat”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport.

+20 Foto
Suporterii României, la meciul cu Slovacia / Sursă foto: Facebook

România a reușit o performanță deosebită la Campionatul European, câștigând grupa E, serie din care au mai făcut parte Belgia, Slovacia și Ucraina. S-a calificat pentru a doua oară în istorie în optimile unui Campionat European.

Parcă m-am regăsit în fiecare dintre românii care s-au aflat acolo și nu numai. M-am gândit la fiecare român din fiecare colț al lumii, care se uită și e mândru că România s-a calificat. Am simțit o enormă mândrie și am fost foarte recunoscător că am putut trăi asta pe pielea mea, cu Generația de Suflet

- George Pușcaș, atacantul naționalei României

VIDEO. Ovidiu Ioanițoaia nu a înțeles de ce spaniolii de la Marca au scris că România - Slovacia a fost blat: „Calificarea a fost una pe deplin meritată”

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.