Euro 2024

Ziua calificării, de la A la Z » Sărbătoare galbenă în Frankfurt: cum am trăit de la fața locului marea performanță a „tricolorilor”

+30 Foto
Din trenul către stadionul din Frankfurt au coborât 90% români // foto: Daniel Grigore (GSP)

Articol de Daniel Grigore  —  Friday, 28 June 2024

Că ești la București, în oricare altă localitate din țară sau în afara granițelor, performanța realizată de echipa națională a României, calificarea în optimile Campionatului European, nu are cum să nu te miște. Dar să fii chiar pe stadion, să trăiești totul în proximitatea protagoniștilor?

  • Episodul 6 din rubrica „Jurnal de Euro”, o serie menită să aducă în lumina reflectoarelor ceea ce se află în spatele cortinei oficiale a competiției, aspectele aparte observate de reporterii GSP.ro prezenți în Germania.

Ziua calificării am petrecut-o printre români. Începând de la primele ore ale dimineții, Frankfurt a fost galben. Terasele din Romerdom, piața istorică din centrul orașului, fuseseră acaparate de suporterii români veniți pentru a-i susține pe Niță, Rațiu și Răzvan Marin în drumul către optimile Campionatului European.

Vreme de câteva ore am fost în mijlocul lor, i-am urmărit cântând și încurajându-i pe „tricolori”, am auzit aproape exclusiv limba română. Nu exagerez dacă afirm că Frankfurt devenise un oraș românesc.

Galben în oraș, galben în mijloacele de transport în comun, galben la stadion

Pentru a mă „scufunda” și mai bine în atmosfera meciului, am mers cu trenul până la stadion. Vagoanele au fost pline de „galben”, geamurile tremurau în momentul în care românii începeau să cânte. Cel mai bun mod de a intra în febra partidei!

>

Ce m-a surprins, și în egală măsură impresionat, a fost numărul mare de români care erau la stadion cu aproape 3 ore înainte de start. Entuziasmul lor era lesne de observat, cu adevărat molipsitor.

Ce m-a impresionat chiar mai tare a fost contrastul de culoare de pe stadion, dominat autoritar de români. În jur de 30.000 de oameni erau îmbrăcați în galben, puțin peste 10.000 în albul sau albastrul slovacilor.

Imnul României a fost asurzitor și-ți garanta pielea ca de găină. „Valurile” din tribune, puse în scenă de români și slovaci în colaborare, îți aduceau instant zâmbetul pe buze.

>

Bucurie la comun. Ce scene memorabile!

Rezultatul a fost ideal pentru ambele combatante: 1-1, cu punctul aferent asigurându-le prezența în faza optimilor.

Atingerea fazelor eliminatorii de către două națiuni fără mare „pedigree” la Campionatele Europene a produs o bucurie de nedescris în tribune. Fluierul final i-a prins atât pe slovaci, cât și pe români cântând, sărind, sărbătorind reușita favoriților.

Bucuria era împărtășită și pe teren:

>

Rar mi-a fost dat să văd ambele echipe sărbătorind cu atâta inimă după ultimul fluier! Nu se întâmplă adesea ca la finele unui meci nul, de la stadion să plece statisfăcuți fanii, jucătorii, antrenorii și jurnaliștii deopotrivă. La cât mai multe zile de bucurie galbenă, băieți!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.