Andrei Rațiu (26 de ani) este protagonistul unui articol din cotidianul spaniol MARCA, fiind descris drept „unul dintre cei mai buni fundași dreapta de la Campionatul European” # „L-a devorat pe Mudryk, așa cum o făcuse și cu Vinicius. Rayo Vallecano speră să-l vândă cu 10 milioane de euro”, mai scrie sursa citată.
În cele două săptămâni de la startul Campionatului European, cota lui Andrei Rațiu a explodat! Vopsit albastru înaintea turneului final, Andrei a atras toate privirile atât din punct de vedere estetic, dar și sportiv.
A evoluat extraordinar îndeosebi în victoria cu Ucraina (3-0) și egalul cu Slovacia (1-1), iar cluburile din campionatele importante luptă pentru a-i obține semnătura, mai ales că afișează trăsăturile unui fundaș dreapta modern: are calități fizice extraordinare, este bun în apărare și în atac, dezvoltă o viteză impresionantă și este imprevizibil.
Marca, reverență în fața lui Andrei Rațiu: „Părul albastru, pasiune pură și fotbal la viteză maximă”
Despre Rațiu se vorbește la superlativ pe întreg continentul, dar mai ales în țara în care evoluează și în care a trăit în cea mai mare parte a vieții, Spania. Un articol publicat în cotidianul madrilen MARCA este elocvent în acest sens.
„Rațiu, Sonic-ul român care-i calcă pe urme lui Cosmin Contra”, este titlul articolului semnat de jurnalistul Diego Pico. În cadrul acestuia, ibericul amintește de singura cealaltă echipă a României care a ieșit din grupele Campionatului European, în 2000: „Acea formație îi avea pe Dan Petrescu și Cosmin Contra, doi fotbaliști legendari în banda dreaptă”.
„Acum, în acea poziție strălucește Andrei Rațiu. Jucătorul lui Rayo a fost cel mai bun împotriva Slovaciei și a oferit imagini de impact cu bucuria lui. Asta se întâmplase și cu Ucraina, în meciul de deschidere al grupei: părul vopsit albastru, pasiune pură și fotbal la viteză maximă.
Andrei a făcut valuri și a primit porecla Sonic, ariciul din jocurile video care iese în evidență prin viteza și culoarea lui. Dar lăsând asta la o parte, realitatea este că Rațiu nu a trecut neobservat în primul rând datorită prestațiilor lui”, se mai arată în articol.
„Andrei Rațiu este unul dintre cei mai buni fundași dreapta de la Euro”
Elogiile continuă: „Din banda dreaptă, contra slovacilor a trimis două șuturi, a reușit un dribling, 4 interceptări, 7 respingeri, a câștigat un duel aerian, două tackling-uri și a greșit doar 3 pase.
O prestație completă, cu care s-a impus ca unul dintre cei mai buni fundași dreapta de la Campionatul European, alături de Carvajal, austriacul Stefan Posch și Joshua Kimmich.
Este numărul 1 la interceptări, 6, la egalitate cu slovacul Peter Pekarik și slovenul Zan Karnicnik. La respingeri, doar Jules Kounde îl depășește. În jocul defensiv, Andrei își demonstrează rezistența și capacitatea de a concura cu ceilalți.
Primește o notă bună și în atac: urcă și revine, ajunge la finalizare. Este bine dotat fizic, nu întâmplător a atins o viteză de 35 kilometri/oră”.
Suntem foarte fericiți! Am fost noi, România, am tras de noi și am obținut egalul suficient pentru a fi pe primul loc. Dinaintea meciului știam că trebuie să luptăm cu oricine și orice pentru a ne atinge scopul. Nu ne-a interesat că ploua, că adversarii erau duri sau că terenul era prost. Suntem împreună, e și performanța fanilor. Vom trage cât mai tare, e doar începutul!
- Andrei Rațiu, după Slovacia - România 1-1
„L-a devorat pe Mudryk, așa cum o făcuse și cu Vinicius”
Autorul menționează și două dintre cele mai celebre „victime” ale lui Rațiu:
„Încrederea lui Edi Iordănescu îl face să «zboare». Rațiu a ajuns la Campionatul European pregătit mental, pe deplin concentrat. L-a «devorat» pe Mykhaylo Mudryk, racheta lui Chelsea. În acest sezon, reușise același lucru cu Vinicius, întrecându-l în acea cursă deschisă de pe Bernabeu”.
Rayo solicită 10 milioane de euro în schimbul lui Rațiu!
În finalul articolului, autorul notează că „Rayo speră să obțină în jurul a 10 milioane de euro pentru un jucător pe care a plătit doar 500.000. Jumătate din sumă ar merge la Villarreal, dar să-și multiplice investiția de 10 ori într-un an ar fi oricum o afacere grozavă”.
Villarreal, clubul care l-a cedat pe Rațiu la Rayo Vallecano, încă deține 50% dintre drepturile acestuia, astfel că jumătate din eventuala sumă de transfer care va fi plătită pentru el va merge în conturile „Submarinului galben”.
Echipele despre care presa internațională a scris că ar fi pe urmele lui Rațiu sunt Brighton, Brentford și Atalanta.
{{text}}