Al treilea turneu de Mare Șlem al anului debutează luni, iar în prima zi vor evolua patru dintre cele șase românce prezente pe tabloul principal. Irina Begu (33 de ani), Sorana Cîrstea (34 de ani), Anca Todoni (19 ani) și Jaqueline Cristian (26 de ani) sunt „tricolorele” care își vor disputa meciurile din primul tur.
- Turneul de la Wimbledon este transmis în România de Eurosport
Turneul de Mare Șlem de la All England Club debutează luni la Londra. România are șase reprezentante pe tabloul principal, patru dintre ele fiind repartizate în partea de jos a tabloului.
Conform tradiției, campioana en titre deschide a doua zi de joc pe Terenul Central și cum Marketa Vondrousova a fost repartizată în partea superioară a grilei, luni se vor disputa partidele din cea inferioară. Astfel, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Anca Todoni și Jaqueline Cristian vor intra luni pe iarba londoneză.
Irina Begu intră prima pe teren
Partida dintre Irina Begu (127 WTA) și Lin Zhu (160 WTA) a fost programată prima pe Terenul 9 și va începe la ora 13:00.
Anca Todoni (141 WTA) va debuta la un turneu de Mare Șlem pe Terenul 9 de la Wimbledon, după partida dintre Begu și Zhu. Jucătoarea română, în vârstă de 19 ani, o va întâlni pe Olga Danilovic din Serbia (116 WTA).
Sorana Cîrstea, aflată la a 15-a participare la Wimbledon și cap de serie 29, se va duela cu Sonay Kartal (295 WTA), o jucătoare care a venit din calificări.
Partida lor a fost pusă în program a treia pe Terenul 15, prima partidă pe acest teren va începe la ora 13:00. După acest meci va începe cel dintre Jaqueline Cristian (62 WTA) și Bianca Andreescu (165 WTA). Ana Bogdan Bogdan și Gabriela Ruse vor evolua marți.
Cîrstea și Begu nu au trecut de turul al treilea la Wimbledon
Sorana Cîrstea și Irina Begu au ajuns cel mai sus la Londra până în turul al treilea, în timp ce Jaqueline Cristian este la a doua participare și anul trecut a atins turul al doilea.
Alcaraz și Sinner debutează
Pe tabloul masculin, luni, se vor juca partide de pe partea superioară a tabloului pentru că acolo se află campionul en titre, Carlos Carlos, cel care trebuie să deschidă turneul în prima zi pe Terenul Central.
Partida sa cu estonul Mark Lajal (21 de ani, 265 ATP) va începe la ora 15:30. Liderul mondial, Jannik Sinner, va juca și el luni, aflându-se și el pe această parte de tablou, urmând să-l întâlnească pe Yannick Hanfmann (Germania).
Programul româncelor la Wimbledon
LUNI
- Irina Begu (127 WTA) - Lin Zhu (China, 60 WTA), scor general 1-0
- Olga Danilovic (Ser, LL) – Anca Todoni (141 WTA), scor general 1-0
- Bianca Andreescu (Canada, 165 WTA) - Jaqueline Cristian (62 WTA), scor general 1-0
- Sorana Cîrstea (29 WTA) - Sonay Kartal (Marea Britanie, 295 WTA), primul meci
- Ana Bogdan (50 WTA) - Cristina Bucsa (Spania, 63 WTA), primul meci
- Gabriela Ruse (152 WTA) - Elena Rybakina (4, Kazahstan), scor general 0-1
{{text}}