Euro 2024

Lui Mihai Stoica nu i-a venit să creadă ce a văzut la Euro 2024: „Neverosimil, rușinos! Nu înțeleg un singur lucru”

+29 Foto
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a criticat prestația Italiei la Euro 2024. Peninsularii au părăsit competiția în faza optimilor de finală, 0-2 în fața Elveției.

Articol de David Marinescu  —  sâmbătă, 29 iunie 2024

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a criticat prestația Italiei la Euro 2024. Peninsularii au părăsit competiția în faza optimilor de finală, 0-2 în fața Elveției.

Italia a venit la turneul final din calitate de deținătoare a trofeului. A încheiat grupa pe poziția secundă, sub Spania, dar peste Croația și Albania. În optimile de finală a fost dominată de Elveția. Un eșec 0-2 care l-a uimit pe Mihai Stoica.

Mihai Stoica, după eliminarea Italiei de la Euro 2024

„Toată lumea se aștepta ca Italia să nu facă mare lucru, dar nici chiar așa. Una e să fii eliminat ratând ocazii mari, una e să te comporți lamentabil. E aproape neverosimil ca Italia să se prezinte la modul ăsta. Nu sunt scuze!

Ai jucat cu Elveția, o națională făcută pe scheletul de la Bologna. Tu ești făcută pe scheletul lui Inter, echipa care a dominat Serie A. Nu ai cum să te prezinți în halul ăsta. Nu înțeleg un singur lucru. De ce Spalletti nu a făcut ce a făcut Simone Ingazhi? Joacă sistemul lui Inter! Folosește sistemul de acolo.

Mă uit din 1978 la turneele finale. Nu am văzut Italia mai slabă! Nu există termen de comparație. Italia a dominat mereu fotbalul mondial. Nu s-a făcut de râs niciodată.

Dacă echipa noastră juca la modul ăsta îi făceam zob. N-au existat! Cea mai rușinoasă prestație a Italiei la un turneu final din istoria recentă!”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Cum arată optimile de finală de la Euro 2024:

  • Elveția - Italia » 2-0
  • Germania - Danemarca » 29 iunie, ora 22:00
  • Anglia - Slovacia » 30 iunie, ora 19:00
  • Spania - Georgia » 30 iunie, ora 22:00
  • Franța - Belgia, 1 iulie, ora 19:00
  • Portugalia - Slovenia, 1 iulie, ora 22:00
  • România - Olanda, 2 iulie, ora 19:00
  • Austria - Turcia, 2 iulie, ora 22:00

GALERIE FOTO. Cine a câștigat duelul fanilor la Elveția - Italia? Concurs de frumusețe și culoare

+22 Foto
Explozie de frumusețe și culoare în tribune la Elveția - Italia / FOTO: Imago
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.