Cum s-a născut turneul de la Halle și rolul esențial al unui român » „Îi vreau aici pe cei mai mari”, i-a spus milionarul Gerry Weber

Unul dintre cele mai importante turnee pe iarbă dinainte de Wimbledon, cel de la Halle, de categorie ATP 500, a avut prima ediție în 1993. Concursul a apărut din ambiția lui Gerhard Weber, care a apelat la antrenorul român Ion Geantă pentru a-l ajuta.

Ion Geantă are 74 de ani, împliniți în aprilie. În 2022 s-a întors în România după mai bine de patru decenii în care a locuit în Germania, a antrenat de la copii la jucători de certă valoare, a creat turnee, mai mari sau mai mici, a pregătit echipe pentru campionatul intern de tenis, promovând în Bundesliga, eșalonul de elită.

Poate cea mai temerară întreprindere la care a pus umărul a fost însă apariția turneului ATP de la Halle, care a aniversat recent 31 de ani de existență. Geantă a petrecut 12 ani în micul oraș din landul Renania de Nord-Westfalia (Nordrhein-Westfalen), și chiar și după aceea a revenit în perioada desfășurării concursului câștigat în 2024 de Jannik Sinner, liderul ATP.

Nu a lipsit nici de la ediția actuală și chiar s-a fotografiat cu viitorul campion în primele zile de concurs. „Acolo imediat se simte recunoștința față de ce ai făcut, ce ai realizat. M-am întâlnit cu foarte mulți jucători, antrenori, cu unii am fost în circuit. Am stat cu Jannik Sinner, cu Zverev, cu Nicolas Kiefer, m-am văzut cu Ralf Weber, fiul lui Gerry Weber”, a spus el pentru GSP.

Începuturile de la Halle: un câmp cu porumb, apoi o echipă de puști

Istoria aproape neverosimilă a nașterii turneului îi rezervă un rol de seamă, ca sfătuitor al milionarului Weber, fondator în 1973 al companiei de confecții Hatex AG, care din 1986 a devenit Gerry Weber International AG.

• Weber a semnat un contract cu Steffi Graf în 1986, pe când viitoarea mare campioană avea doar 17 ani, pentru a fi ambasador al brandului său, mișcare considerată la vremea respectivă o adevărată lovitură de imagine

„M-am dus acolo în 1990. Nu era nimic, acolo unde-i stadionul acum era un câmp, creștea porumb, și unde este hotelul, lângă stadion, era o clădire veche. Țăranul care avea tot pământul acela, avea și casa, conacul”, își amintește antrenorul. „Lucrurile astea s-au schimbat însă radical”, adaugă el.

Cum s-a ajuns însă la apariția turneului, de unde a pornit totul? „Gerry Weber a dorit să mă angajeze pentru un jucător care avea atunci 15 ani, Hendrik Dreekmann. Un foarte mare talent, care a ajuns apoi până pe locul 39 în lume, dar la 24 de ani s-a lăsat de tenis.

Eu i-am zis: «Domnule Weber, haideți să facem o echipă»”. Am luat patru jucători: Dreekmann, încă un băiat de 14 ani care era campionul Germaniei, Rene Nicklisch, și pe numărul trei și patru de la 16 ani. Cu ei am început. După un an de zile l-am adus pe Andrei Pavel, a stat o viață acolo, apoi și pe Nicolas Kiefer, avea 18 ani, mai târziu a ajuns numărul patru în lume.

L-am adus și pe Magnus Norman, viitor număr doi mondial, Paul Haarhuis, viitor lider mondial la dublu, a stat acolo vreo șase sau șapte ani, Sjeng Schalken, semifinalist de Grand Slam, Christian Ruud, tatăl lui Casper, și mulți alții”, descrie el procesul formării acelei echipe care s-a numit TC Blau-Weiss Halle.

„După un an de muncă acolo, i-am zis lui Gerry Weber să facem un turneu pentru copiii ăștia buni și am avut unul de 25.000 de dolari, în anul următor a fost de 75.000 dolari”, spune Ion Geantă. Challengerul numit Taifun Cup era însă prea mic pentru ambițiile omului de afaceri.

Ion Geantă: „I-am spus că e greu, el a zis doar: «Dați-i drumul»”

„Weber, care începuse să prindă o plăcere deosebită pentru tenis, mi-a spus că «eu îi vreau aici pe cei mai mari»”. I-am răspuns că e greu și costă, dar el a zis doar: «Dați-i drumul»”. Așa că l-am chemat pe Zeljko Franulovic, care era vicepreședintele ATP, îl știam de pe vremea când jucam, și a venit la Halle, la Weber în birou”, rememorează tehnicianul.

6jucători germani s-au impus la simplu la Halle: Michael Stich (1994), Nicolas Kiefer (1999), David Prinosil (2000), Tommy Haas (2009, 2012), Philipp Kohlschreiber (2011) și Florian Mayer (2016)

„I-am spus că vrem să facem un turneu mare înainte de Roland Garros, asta era ideea de bază. Ne gândeam la zgură, bineînțeles. El zice: «A, Ion, nicio șansă, toate turneele sunt date de 100 de ani, nu e loc»”. Atunci am zis că facem înainte de US Open. „Păi, nici ăsta nu merge, că nu pot să iei jucătorii din clima din Germania și să-i duci la 40 de grade la umbră”.

Atunci facem înainte de Wimbledon, i-am spus, tot mă gândeam la zgură, și el a început să râdă. Așa a venit ideea cu un teren de iarbă. Gerry Weber s-a dus în Australia să vadă o bază mare, de acolo a mers la Wimbledon”, continuă geneza fascinantă a concursului.

„Cel care se ocupa de terenuri tocmai ieșea la pensie, iar Weber l-a chemat la Halle, a venit cu fiul și cu nepotul, le-a închiriat acolo o casă, și în ziua de azi familia este acolo. Așa a luat naștere turneul acesta, într-adevăr, a fost o muncă enormă, cu multe peripeții.

Halle e totuși un oraș mic, are 20.000 de locuitori. A fost nevoie de aprobări, a trebuit să fie convins localnicul care avea terenul. Inițial, nu a vrut să plece, dar Weber i-a spus să-și caute în altă parte, oriunde vrea el, că îi plătește pentru o altă proprietate. Și așa a făcut”, spune Geantă.

„Apoi baza trebuia construită. Stadionul de 12.500 de locuri, s-au făcut 10 terenuri de iarbă, e o bază extraordinară. Baza veche, pe care am avut-o noi acolo, nu mai exista, așa că a construit 600 de metri mai încolo un club nou-nouț, cu trei terenuri de zgură cu tribune de beton, unde intră 6.000 de spectatori, pentru Bundesliga. Noi am urcat destul de repede în liga germană, am promovat și în câțiva ani am ajuns în Bundesliga, iar în 1995 am și câștigat”, detaliază antrenorul veteran.

11titluri în total, cele mai multe din istoria turneului de la Halle, au fost câștigate de Roger Federer, 10 la simplu, 2003, 2004, 2005, 2006, 2008, 2013, 2014, 2015, 2017, 2019, și unul la dublu, în 2005, alături de Yves Allegro

„Lucrurile au mers extraordinar de bine pentru că el era atât de pasionat, ceva ce nu se poate imagina. Eu am stat acolo 12 ani, după care am plecat și am făcut un alt proiect, nu chiar atât de mare, dar asemănător, în regiunea Sauerland, la Neheim-Husten. Am făcut și un challenger, am și promovat în Bundesliga, dar după 6 ani omul care investea a zis că nu vrea să mai investească atât de mult”, spune Ion Geantă.

Pentru tehnician au urmat experiențe asemănătoare la Essen, apoi Versmold și în final Gladbeck, cu echipa TC Haus Wittringen, de unde a plecat în 2022, atunci când a decis să se întoarcă în România pentru a fi alături de familia de aici. A fost antrenorul Soranei Cîrstea atunci când a reușit prima ei finală WTA, în 2007, la Budapesta, a mai lucrat cu Irina Begu și Edina Gallovits, a colaborat cu federația germană, sfătuindu-le în diverse etape pe Angelique Kerber, Andrea Petkovic, Sabine Lisicki.

Peste toate însă, va avea mereu experiența fascinantă de la Halle, fără de care nu am fi văzut dansul superb pe iarbă al lui Roger Federer, patronul sportiv al concursului în care a triumfat de 10 ori, iar noi nu ne-am fi mândrit cu victoria din 2021 a lui Horia Tecău la dublu, alături de Kevin Krawietz.

Oprit la graniță și interogat

Ion Geantă a ajuns în Germania în 1979. „Eu nu am vrut să plec, eram mulțumit cu ceea ce făceam în România. Eram antrenor tânăr la Politehnica, lucram cu surorile Romanov, Maria și Lucia. Lucrurile mergeau foarte bine. Am câștigat prima divizie a Campionatului Național, am bătut Dinamo unde erau Virginia Ruzici, Mariana Simionescu".

Apoi s-a întâmplat ceva care a schimbat totul. A cunoscut un fost baschetbalist de la națională, care plecase în Germania de 10 ani, a jucat tenis cu el. Acesta venea des în România, era profesor la universitate. Geantă l-a rugat să îi aranjeze o invitație oficială pentru un schimb de experiență.

„Mi-a trimis-o, cu ștampile de la rector, tot, dar a durat foarte mult până am obținut aprobarea. Înainte să plec, s-a petrecut o întâmplare foarte ciudată. Mergeam cu echipa la campionatele Iugoslaviei și m-au reținut la graniță.

M-au dat jos din tren, echipa a plecat mai departe fără mine, m-au dus undeva, m-au interogat. A fost extrem de neplăcut. Aveam însă pașaportul cu aprobarea pentru Germania, așa că am plecat curând și am și rămas atunci. Nu am regretat deloc", încheie el.