Liga 1

UTA, victorie la scor în ultimul amical din Slovenia

UTA și-a refăcut imaginea din cantonamentul de la Rogla, Slovenia, după primele două meciuri pierdute în alpii iulieni.

Articol de Bogdan Cioara (Arad)  —  Saturday, 29 June 2024

UTA și-a refăcut imaginea din cantonamentul de la Rogla, Slovenia, după primele două meciuri pierdute în alpii iulieni. Jucătorii pregătiți de Mircea Rednic (62 de ani) i-au surclasat, scor 7-1 (la pauză 2-0), pe cei de la ASK Voitsberg, o formație nou promovată în liga secundă austriacă.

În locul unui meci în locația de pregătire centralizată în compania sârbilor de la Napredac Krusevac, arădenii au mers până în Austria pentru a se roda în compania formației care a făcut cunoștință în această vară cu cel de-al doilea eșalon din țara Wunderteam-ului. Pentru UTA au înscris Fabry, Omondi, Cristea (2), Trif, Dumiter și israelianul Halaf.

Tot lotul în teste

Rednic a utilizat toți jucătorii pe care i-a avut la dispoziție, cu precizarea că ultima achiziție, nigerianul Jordan Kadiri și ivorianul Kouya Mabea vor ajunge la Arad în zilele următoare.

„Puriul” a început partida în alcătuirea: R. Popa – Râpă, Benga, Trif, Rodrigues – J. Pedro, Mihai – A. David, Fabry, Omondi – Ezekiel.

După pauză a fost rodat întreg lotul de jucători, evoluând pentru roș-albi: Mitrovic – Rodrigues (Calotă), Iurasciuc, Trif, Anișorac – A. David (Dumiter),Van Durmen – Samson, Halaf, Ekmekci – Cristea. De asemenea, nu a evoluat în acest ultim meci de verificare din străinătate nici portarul macedonean Dejan Iliev.

Marcatori din toate compartimentele

Precedentele două partide au fost pierdute de arădeni. Mai întâi, Borac Banja Luka, echipa campioană a Bosniei și Herțegovina i-a învins pe vestici cu scorul de 2-1.

Apoi, UTA s-a înclinat și în fața celor de la FK Sarajevo, formație de cupele europene din campionatul bosniac, cu 3-1. În cele două partide Ezekiel Imoh respectiv Ibrahima Conte au fost cei care au perforat plasele porților adverse pentru echipa din orașul de pe Mureș.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.