Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON 2024

Maria Sharapova, vizită la Wimbledon după 20 de ani de la triumful său neașteptat pe iarba londoneză

+17 Foto
Maria Sharapova la 17 și 37 de ani

Articol de Roxana Fleşeru   —  duminică, 30 iunie 2024

Maria Sharapova (37 de ani) a fost prezentă zilele trecute la All England Club, acolo unde câștiga primul său trofeu de Mare Șlem pe când era doar o adolescentă, învingând-o în finală pe Serena Williams.

Maria Sharapova și-a adus familia în vizită la All England Club, locul care are o însemnătate specială în cariera sa. Pe 3 iulie 2004, rusoaica, 17 ani pe atunci și cap de serie 13, se impunea în finala de la Wimbledon în fața Serenei Williams cu 6-1, 6-4.

Americanca se afla în căutarea celui de-al treilea titlu consecutiv la Wimbledon și a primului său titlu major de la accidentarea la genunchi care îi pusese capăt sezonului 2003, cel care a început cu primul dintre cele două „Serena Slams”.

Sharapova a vorbit acum un an despre finala de la Wimbledon într-un podcast. „Erau atât de multe în joc în acel meci... unul dintre cele mai mari motive a fost că era Wimbledon. Mai jucasem cu Serena cu doar câteva luni în urmă, la Miami, iar ea a câștigat cu ușurință acel meci în două seturi. Însă la Wimbledon a fost diferit pentru că în ochii mei de copil, acesta era «Turneul», locul unde, ca profesionist, vrei să ajungi, unde vrei să câștigi”, și-a amintit ea.


MAria Sharapova la 17 ani FOTO Guliver/GettyImages
  • Anul 2004 a marcat și începutul unei rivalități aprige cu Serena, Sharapova reușind încă o victorie la Turneul Campioanelor, apoi pierzând toate cele 19 confruntări care au urmat, ultima în 2019 la US Open.

Maria Sharapova: „Am renunțat la orice teamă”

Sharapova a subliniat și faptul că în acel meci din 2004 nu i-a fost frică de nimeni și de nimic, mai ales că era pentru prima oară într-o finală a unui turneu de Mare Șlem. „Am simțit că am renunțat la toate rutinele, la orice teamă pe care o aveam. Am permis doar momentului și abilității mele să strălucească", a dezvăluit Maria Sharapova.


+17 Foto
Maria Sharapova pe Terenul Central FOTO Maria Sharapova Instagram

Ea a făcut un meci perfect la serviciu, lăsând-o pe Serena Williams fără cuvinte de multe ori. Scorul a fost 6-1, 6-4, iar bucuria după una dintre cele mai neașteptate victorii din tenis a rămas multă vreme în mintea fanilor tenisului.

Ea cade în genunchi, apoi aleargă în tribune pentru a-și îmbrățișa echipa - condusă atunci de tatăl Yuri, care își adusese fiica în Statele Unite cu doar 700 de dolari pentru ca aceasta să poată intra într-o academie prestigioasă și să devină într-o zi campioană. Sharapova încearcă să o sune pe mama sa, dar din cauza semnalului prost nu reușește, întâmplare ce i-a adus mai târziu un contract de sponsorizare cu Motorola.

Diferență mare între premii

Rusoaica a câștigat atunci 602.200 de lire sterline, și a mărturisit că primul lucru pe care și l-a cumpărat din premiul primit a fost o geantă colorată de la Louis Vuitton. Spre comparație, câștigătoarea din acest an va primi 2.700.000 de lire sterline.

38,7 milioane de dolarieste suma pe care a câștigat-o Maria Sharapova din tenis

Sharapova încă este a treia cea mai tânără jucătoare care s-a impus pe iarba londoneză, după Lottie Dod și Martina Hingis. A mai jucat o singură finală la Wimbledon, în 2011, dar are în palmares toate trofeele de Mare Șlem: US Open (2006) Australian Open (2008) și Roland Garros (2012, 2014).

A dominat mulți ani clasamentele Forbes care aveau legătură cu veniturile obținute din afara tenisului, în 2016 a fost suspendată timp de 15 luni pentru un test pozitiv la Meldonium, recoltat după un meci cu Serena Williams la Australian Open. A revenit în aprilie 2017, dar în 2020 și-a anunțat retragerea.

Sharapova a revenit acum la All England Club alături de Alexander Gilkes, logodnicul său, și de fiul lor Theodore, născut pe 1 iulie 2022.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.