International   •   Euro 2024   •   Portugalia - Slovenia

Portugalia, calificare în lacrimile lui Cristiano Ronaldo » Urmează un „sfert” incendiar la Euro 2024

+16 Foto
Cristiano Ronaldo, în lacrimi după penalty-ul ratat în Portugalia - Slovenia

Articol de Oana Dușmănescu   —  marţi, 02 iulie 2024

Portugalia s-a calificat dramatic în sferturile de finală de la Euro 2024. A fost 0-0 cu Slovenia la finalul reprizelor de prelungire, 3-0 la loviturile de departajare. Lusitanii vor înfrunta Franța în faza următoare a competiției.

Cum era de așteptat, Portugalia a pus stăpânire din primele clipe ale partidei cu Slovenia pe gazonul stadionului din Frankfurt, lusitanii dând semne de la bun început că n-au de gând să-și abandoneze cu ușurință statutul de favoriți incontestabili ai partidei.

Pe rând, Vitinha, Pepe, Ronaldo au ratat cu lejeritate, și nici nu trecuseră primele zece minute de joc. Slovenia a demarat cu frâna de mână trasă, nemaiscoțând din tolbă avântul folosit de elevii lui Matjaz Kek în meciul cu Anglia, de pildă, din grupe (scor 0-0) și părând că nu are alte soluții decât de a ceda în totalitate inițiativa mult mai titraților lor adversari și de a rezista, deocamdată, în defensivă.

Portugalia, calificare în lacrimile lui Ronaldo


+16 Foto
Cristiano Ronaldo, în lacrimi după penalty-ul ratat în Portugalia - Slovenia

Apoi însă slovenii și-au pus în joc atuul fizic, recuperând multe mingi în zona centrală și făcându-i pe portughezi să cheltuiască niște resurse serioase de energie pentru recâștigarea ei. Însăși mobilitatea echipei lui Roberto Martinez a lăsat impresia că scârțâie puțin – un strop de oboseală sau poate suficiență. Doar că fizicul nu ține loc de multe – orice avans al slovenilor s-a încurcat cumva, în prima repriză, în propria lor lipsă de viziune.

Dar s-au regrupat bine de aproape fiecare dată, dând senzația că ei, nicidecum portughezii, au găsit înainte de meci sticluța cu apă vie, dominând duelurile fizice, întrerupând des schemele adversarilor și apărându-se, fază cu fază, foarte compact.

Disciplina Sloveniei seamănă haosul dezorientării printre portughezi


Mingile au continuat să-l caute pe Cristiano Ronaldo, ca un pariu repetat la nesfârșit, o încăpățânare pe care, treptat, fotbaliștii sloveni au început s-o citească și care nu i-a mai speriat după o vreme. În minutul 33, Rafa Leao a fost faultat la marginea careului și, de la 20 de metri, Ronaldo și-a încercat periculos șutul, dar mingea a plutit peste bara transversală a porții lui Oblak.

Cu fiecare șut ratat, nervii lui Cristiano, păzit cu strășnicie de Drkusic, s-au arătat la suprafață – nu mai suntem în faza grupelor și ambiția capătă alte dimensiuni. Iar colegii săi și-au dat seama că, mărind ritmul, îi pun la zid pe tenacii, dar limitații, lor adversari. Stojanovic a scăpat spre poartă, dar Mendes s-a opus profesionist.

Sesko a tras pe poartă pe finalul primei părți a jocului – încă un semn că Portugalia s-a încurcat în propriile-i ițe, rămânând statici și nereactivi și lăsându-se încurcați de organizarea outsiderilor. Ultima fază a reprizei întâi – Palinha a semnat cea mai mare ocazie de până atunci a meciului, mingea ștergând bara, după o acțiune insistentă a lui Rafa Leao. La pauză s-a plecat cu 0-0 și doar jumătatea roșie a jucătorilor a dat senzația că trăiește sentimentul nemulțumirii.

Stângăcii peste tot – Portugalia parcă a băut apă după Anglia

Slovenii au reluat agresiv partida, dar fără finețe și fără individualități care să aducă o diferență clară, ocaziile au rămas găunoase. Au fragmentat însă cu perseverență acțiunile portugheze, o tactică prin care poți irita un adversar deja nervos. Ronaldo a bătut iar o lovitură liberă, în minutul 55, cu aceeași neputință, nimerindu-l fix pe goalkeeperul Oblak.

Cancelo, pe dreapta, a fost cel care a început să împingă Slovenia în careu, având un plus de zvâc și impulsionând mult, preț de câteva faze, echipa lusitană. Minutul 62 l-a avut în prim-plan din nou pe Sesko, care a izbutit o cursă și o pătrundere minunată, dezamăgindu-i pe fanii echipei naționale a Sloveniei cu o finalizare de Divizia C. De fapt, acțiunea lui Sesko a fost un rezumat al întregului joc al slovenilor – circulație bună a mingii până târziu în meci, știrbită de incapacitatea de a învinge defensiva rivală, chiar în momente mai mult decât favorabile.

Trei minute mai târziu, selecționerul Martinez a mutat ofensiv, renunțând la Vitinha și introducându-l în teren pe Diogo Jota. O altă lovitură liberă, același Ronaldo. Minutul 72. Pe deasupra porții – și modelul portughezilor a devenit puțin plictisitor. De pe teren a ieșit și Leao, în locul lui intrând în Purgatoriul de pe teren Conceicao.

În ultimul minut regulamentar de joc, tot Ronaldo a șutat amenințător, tot în brațele lui Oblak. Nivelul de frică al slovenilor – zero. Nivelul lor de replică – la fel. 90 de minute care au părut că durează de o veșnicie și jumătate, fără niciun semn de aritmie cardiacă.

Acel scor și înaintea prelungirilor – un 0-0 care a oglindit perfect vibe-ul de pe teren, într-un meci care candidează cum laudae la coronița cuvenită celei mai greu de privit partide de la Euro 2024.

Slovenilor le plac egalurile, dar parcă nici chiar așa

Prelungirile și-au urmat cursul, cu slovenii agățându-se de disciplina lor obsesivă și cu portughezii nereușind să găsească cheița care să le-o desfacă. Minutul 100 (sau poate 1.000, cine stă să mai numere?), un cap neinspirat de-al lui Jota.

Tot Jota, atacat în careu de patru jucători sloveni, a obținut un penalty, în miezul nopții la București. Ronaldo față în față cu Oblak în minutul 105 – care apără fără emoții. De Oblak nu se trece! Ba chiar portarul sloven e cel care se poate mândri că l-a făcut să plângă pe starul portughezilor ca pe un copilaș căruia mâna unui om rău i-a furat acadeaua din mână.

Sesko a trecut de Pepe – deja era minutul 115 – dar n-a știut, pentru a doua oară, cum să treacă de portarul Costa. Definiția chinului nu a fost nicicând mai clară ca pe finalul meciului dintre Portugalia și Slovenia.

Prima partidă de la Euro ajunsă la lovituri de departajare – cine a început meciul ținând cu Portugalia îl încheie ținând cu Slovenia

În sfârșit, tensiune! Primii la execuție, slovenii. Costa a apărat însă șutul slab al lui Ilicic. Apoi Ronaldo și-a luat revanșa în fața lui Oblak. Slovenia 0 – Portugalia 1. Nervii l-au trădat și pe cel de-al doilea reprezentant al Sloveniei, Balkovec. Bruno Fernandes a mărit la 2-0 avantajul lusitanilor. Și a treia lovitură a slovenilor, lipsiți de experiență și înfricoșați de poartă, s-a sfârșit în eșec – Verdic. Bernardo Silva a înscris pentru 3-0 și Portugalia nu a mai plâns, la urma urmelor.

FINAL» Portugalia - Slovenia 0-0 (3-0 la lov. departajare)

  • Click aici pentru statistici

GALERIE FOTO. Cristiano Ronaldo, în lacrimi după penalty-ul ratat în Portugalia - Slovenia

+16 Foto
Cristiano Ronaldo, în lacrimi după penalty-ul ratat în Portugalia - Slovenia

În minutul 105, Oblak a apărat penalty-ul executat de Cristiano Ronaldo. Golgheterul all-time al naționalei Portugaliei a izbucnit în lacrimi. Coechipierii au încercat să îl îmbărbăteze.

Cristiano a depășit momentul. Și-a asumat executarea primei lovituri de departajare. A tras imparabil, a marcat și a făcut un gest de scuze către suporteri.

Echipele de start în Portugalia - Slovenia:

Portugalia (4-3-3): Costa - Cancelo, Pepe, Dias, Mendes - Vitinha, Palhinha, Fernandes - B. Silva, Ronaldo, Leao

Selecționer: Roberto Martinez (50 de ani)

Slovenia (4-4-2): Oblak - Karnicnik, Drkusic, Bijol, Balkovec - Stojanovic, Elsnik, Gnezda Cerin, Mlakar - Sporar, Sesko

Selecționer: Matjaz Kek (62 de ani)

Arbitru principal: Daniele Orsato (Italia)

Asistenți: Ciro Carbone, Alessandro Giallatini (ambii din Italia)

Arbitru VAR: Massimiliano Irrati (Italia)

Asistent VAR 1: Paolo Valeri (Italia)

Asistent VAR 2: Marco Fritz (Germania)

Arbitru de rezervă: Espen Eskas (Norvegia)

Stadion: Deutsche Bank Park (Frankfurt)

Portugalia a câștigat gGrupa F după ce le-a învins pe Cehia (2-1) și Turcia (3-0), însă s-a încurcat în ultima etapă cu Georgia (0-2), în contextul în care lusitanii aveau deja asigurată calificarea de pe primul loc în grupă, în faza „optimilor”.

Alături de portughezi s-au mai calificat Turcia (locul 2, 6 puncte) și Georgia (locul 3, 4 puncte), eliminată de Spania duminică seara, scor 1-4.

Slovenia a reușit să termine grupa C pe poziția a 3-a, cu 3 egaluri în 3 partide înregistrate: 1-1 cu Danemarca, 1-1 cu Serbia și 0-0 cu Anglia.

+22 Foto
Bucuria Sloveniei după meciul cu Anglia / Sursă foto: Imago Images

Englezii (5 puncte) au câștigat grupa, iar danezii au terminat pe 2 (3 puncte). Anglia a trecut dramatic de Slovacia în „optimi” (2-1), în timp ce Danemarca (0-2) a fost eliminată de Germania.

Clasamentul grupelor C și F de la Campionatul European din Germania:

VIDEO Meciul zilei » Portugalia - Slovenia în optimele Euro 2024

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.