Echipele din Superligă sunt în toiul pregătirilor pentru viitoarea stagiune, programată să înceapă la jumătatea lunii iulie, astăzi fiind stabilit țintarul pentru sezonul 2024-2025. Oțelul Galați și Universitatea Cluj, echipele de play-out ce și-au disputat barajul pentru Conference League, au jucat astăzi partide amicale.
Trupa lui Dorinel Munteanu s-a impus cu 1-0 în fața sârbilor de la Jedinstvo, formație din primul eșalon al Serbiei, în timp ce „studenții” au făcut scor cu austriecii de la Vocklamarkt, 5-0.
Oțelul Galați, o nouă victorie în amicalele verii
În urmă cu doara câteva zile, băieții lui Dorinel Munteanu reușiseră să se impună în fața slovenilor de la Celje, tot cu scorul de 1-0.
Gălățenii au efectuat prima parte a pregătirii într-un cantonament montan, la Vatra Dornei, acum aceștia fiind în Austria.
Partida a avut loc la Csepreg, în Ungaria, iar prima repriză a fost la discreția băieților noștri care, pe lângă două situații de unu la unu cu portarul, au avut și o bară. Plus alte situații de a înscrie. După pauză, managerul tehnic Dorinel Munteanu a operat modificări în formula de pe teren, iar în minutul 67 presingul roș-alb-albaștrilor a dat în cele din urmă roade.
Pe o ieșire din careu cu pase scurte, sârbii au fost deposedați, mingea a ajuns la Bogdan Stăuciuc, iar vârful aflat în probe la Oțelul a pivotat și a trimis pe lângă portar. Este al doilea succes în meciurile de pregătire din această vară, după 3-2 cu NK Celje, campioana Sloveniei.
Oțelul a început în formula: Kovalov – Maftei, Cisse, Stevanovic, Zhelev – Lameira, Zivulic, Roșu – Maciel, Pop, Djuric
Au mai jucat după pauză: Popescu, Rus, Cisotti, Tănasă, Teles, Yabre, Adăscăliței, Hofman, Chira, Neagu, Stăuciuc
- Comunicat Oțelul Galați
Gălățenii vor disputa următorul test pe 3 iulie, contra maltezilor de la Marsaxlokk.
U Cluj, show în al doilea amical al verii
După remiza cu Ried, 1-1, U Cluj s-a distrat cu Vocklamarkt, echipă din eșaloanele inferioare din Austria, țară în care se pregătesc elevii „Moțului”.
Adel Bettaieb, noua achiziție a Universității, a reușit o „doppietta” în minutele 15 și 39. Bic și Silaghi au marcat și ei în prima parte.
Gertmonas - Boboc, Masoero, Cristea, Chipciu - Ov. Popescu, Bic, Silaghi, Nistor, Rață - Bettaieb a fost garnitura de start a lui Ioan Ovidiu Sabău. Gorcea - Ștefan, Mitrea, Codrea, Oancea - Șfaiț, Simion, Bota - Suciu, Opriș, Baciu a fost echipa din repriza secundă.
Un mic grup de suporteri i-a susținut pe cei de la U Cluj.
{{text}}