FCSB primește și vești bune referitoare la Maccabi Tel Aviv, posibila viitoare adversară din preliminariile Ligii Campionilor.
La o zi după ce a anunțat prelungirea contractului cu atacantul Eran Zahavi (36 de ani), jucătorul anului în competiția internă, campioana Israelului se vede abandonată de cel mai valoros component al lotului.
Maccabi Tel Aviv ar putea fi adversara FCSB în turul doi preliminar de Champions League, dacă elevii lui Elias Charalambous vor trece de campioana din San Marino, Virtus. Manșa tur a duelului cu Maccabi se va juca la București pe Stadionul Steaua, pe 23 iulie.
Maccabi Tel Aviv l-a dat dispărut pe Felicio Milson. Forțează transferul înaintea dublei cu FCSB
FCSB ar putea avea o misiune relativ facilă cu Maccabi Tel Aviv. Formația israeliană se confruntă cu probleme atât din cauza războiului, cât și a indisciplinei.
După ce s-a deplasat în Polonia pentru un cantonament, echipa cu 18 titluri în palmares a avut parte de o surpriză neplăcută. Felicio Milson (24 de ani), cel mai valoros jucător al lotului, nu s-a prezentat la hotelul la care a fost cazată echipa.
Angolezul cu cetățenie portugheză a rupt orice contact cu oficialii clubului, dar și cu colegii săi și nu are de gând să mai revină. Extrema stângă face tot posibilul să prindă transferul la AEK Atena, deși contractul său este scadent în 2026.
Decizia lui Milson, favorit al suporterilor, vine ca urmare a refuzului celor de la Maccabi de a-l vinde formației din Grecia în schimbul sumei de 3 milioane de euro. Elenii îl ademenesc cu un salariu net superior, de două milioane de euro, cu 500.000 mai mult decât încasează în prezent, informează presa israeliană.
4 milioane de euroeste cota lui Felicio Milson, potrivit Transfermarkt
Felicio Milson (24 de ani) nu vrea să mai revină la Maccabi Haifa. A înscris 7 goluri și a oferit 10 assist-uri în campionat, în sezonul 2023-2024. Foto: ImagoDegringoladă și în staff-ul tehnic
În urmă cu o săptămână, Maccabi a schimbat antrenorul după ce fostul mare internațional irlandez Robbie Keane nu a mai dorit să continue în țara aflată în conflict.
Locul său a fost luat de Zarko Lazetic (42 de ani), tehnician sârb care o pregătea din noiembrie 2021 pe FK TSC Backa Topola, fostă adversară a celor de FCSB.
Schimbările nu s-au oprit aici. Pleacarea lui Keane a atras de la sine alte demisii din staff-ul tehnic. Dragan Bajic, conațional cu Lazetic, a fost anunțat oficial în funcția vacantă de antrenor cu portarii.
Formația din Tel Aviv va rămâne în Polonia până pe 10 iulie și va disputa trei meciuri amicale înainte de a se întoarce în Israel pentru înfruntarea cu Maccabi Petah Tikva, programat pe 15 iulie, în Supercupă. Ruch Chorzow, Rakow Czestochowa și Omonia Nicosia vor fi adversarele din meciurile test.
Întrucât partidele politice de extremă dreaptă de la Varșovia s-au opus găzduirii israelienilor în meciurile oficiale, returul dintre Maccabi Tel Aviv și FCSB va avea loc în Ungaria.
{{text}}