Fotbal   •   Nationala   •   România - Olanda

Mesajul lui Edward Iordănescu pentru apropiații săi în ziua meciului România - Olanda: „Vă mulțumesc, asta vă promit!”

+18 Foto
Selecționerul Edward Iordănescu la antrenamentul naționalei României înaintea optimii cu Olanda / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Emanoil Ursache   —  marţi, 02 iulie 2024

Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj de mulțumire apropiaților săi în dimineața zilei meciului România - Olanda din optimile Campionatului European din Germania.

Edward Iordănescu, concentrat pe meciul „Generației de suflet”

Edward Iordănescu le-a promis tuturor celor care i-au trimis un mesaj de încurajare, pe numărul său privat, că le va răspunde imediat ce va avea timp. Până atunci, i-a îndemnat să își canalizeze încă o dată energia către echipa națională.


+18 Foto
Antrenamentul naționalei României înaintea optimii cu Olanda / FOTO: Cristi Preda (GSP.ro)

Cunoscut ca o persoană care pune mare accent pe credință, selecționerul și-a încheiat mesajul în acest registru: „Cu Dumnezeu înainte!”

„Mulțumesc tuturor pentru mesaje și susținere! Promit să răspund curând fiecărui mesaj în parte! Dar până atunci, mai strângeți o dată gândurile și energia bună alături de noi și hai să continuăm drumul! Hai, România! Cu Dumnezeu înainte!”, a fost mesajul postat de selecționerul Iordănescu, la story, pe aplicația WhatsApp.

Edward Iordănescu s-a adresat public românilor


Iordănescu junior s-a arătat comunicativ de-a lungul mandatului său inclusiv cu presa și cu fanii naționalei în general. Joia trecută, selecționerul României le-a transmis tuturor fanilor României un mesaj de recunoștință pentru suportul oferit tricolorilor la turneul final din Germania.

„De foarte multă vreme românii n-au mai fost uniți într-o asemenea măsură de o stare de bucurie ca acum. Iar faptul că echipa națională a reușit acest lucru înseamnă cea mai prețioasă răsplată pentru noi și obligația de a continua cel puțin la fel pe drumul nostru, împreună!

N-am crezut vreodată că voi ajunge în ziua în care să trăiesc bucuria unei performanțe mai mult în sufletul suporterilor decât în sufletul meu. Acum este pentru prima oară iar sentimentul e copleșitor.

Așa cum eu și jucătorii suntem mândri și vom rămâne mândri totdeauna de românii care ne susțin, devenind un exemplu inegalabil la EURO 2024, eu și românii trebuie să fim mândri de jucătorii noștri. Și suntem! Cuvintele sunt prea puține pentru felicitările și recunoștința mea față de efortul și sacrificiile lor”, a transmis Edi Iordănescu, conform FRF.ro.

VIDEO Edward Iordănescu și cei din staff-ul echipei naționale au fost la slujbă, la biserica ortodoxă din Wurzburg

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.