Sporturi   •   Baschet   •   PARTENERIAT

Federația Română de Baschet și Gazeta Sporturilor îşi unesc forțele pentru a susține baschetul românesc

Articol de GSP.ro   —  marți, 02 iulie 2024

Federația Română de Baschet (FRB) și Gazeta Sporturilor anunță un parteneriat care aspiră să ducă baschetul românesc într-o zonă de vizibilitate majoră.

Prin această colaborare, fanii baschetului vor avea acces la o acoperire media de top, care va include povești captivante, interviuri exclusive și analize făcute de experți. GSP va aduce în lumina reflectoarelor lucruri mai puțin știute din viața baschetbaliştilor români, competițiile organizate de FRB, precum și evenimentele de sport importante pentru baschetul românesc.

GSP va oferi o acoperire detaliată a tuturor întrecerilor majore, de la campionatele naționale până la cele europene, dar şi interviuri cu sportivii centrali ai disciplinei. Primul eveniment major care va fi acoperit de GSP în baza parteneriatului va fi Campionatul European U20 masculin de la Piteşti, acolo unde 21 de țări vor fi reprezentate.

Parteneriatul va pune accent pe promovarea tinerelor talente și dezvoltarea Academiilor de baschet, programelor de juniori, asigurând un viitor promițǎtor pentru baschetul românesc.


De asemenea, GSP.ro va prelua şi retransmite emisiunile şi transmisiunile live de pe canalul de Youtube FRB TV. În plus, GSP și FRB vor crea concursuri și sesiuni interactive, menite să aducă aproape fanii baschetului românesc de sportivii etalon de pe parchet.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.