5 bune, 5 rele » Am învățat să iubim România ... dar există ceva care ne-a enervat cu Olanda! + Care e faza cu „dictatorul” Cristiano Ronaldo sau cu cocaina din tribune?

Ce ne-a plăcut și ce ne-a deranjat în faza optimilor de finală de la Euro 2024. Episodul al patrulea din proiectul „Curat/Murdar” al GSP.

Doi reporteri speciali GSP, Oana Dușmănescu și Adrian Jitea, fac radiografia optimilor de Euro 2024 într-o serie de articole cu „două fețe”. Subliniază fazele „curate”, axate pe emoție, frumusețea sportului și bunătate, dar și fazele „murdare”, care ne scot pe toți din sărite.

CURAT: Adrian Jitea a selectat 5 momente bune

1. Am învățat să iubim România

România și-a depășit condiția la Euro 2024 și a oferit o vară de vis fanilor deplasați în Germania. Eliminarea suferită în fața Olandei n-a alterat sentimentele. A fost prea lungă așteptarea pentru a fi deranjați de un eșec. Au fost prea frumoase ultimele săptămâni pentru a te supăra pe Niță.

„Învățați-vă copiii să iubească România!” a fost mesajul-simbol al turneului. Și puștii chiar s-au apropiat de Stanciu și Ianis. Cristi Preda, fotoreporterul GSP aflat la Munchen, a surprins emoția pură.

În timp ce victorioșii olandezi erau deja la dușuri, „tricolorii” scandau alături de fani. Sună patetic, dar chiar s-a creat o legătură trainică. Există o emulație care trebuie continuată și în campania de calificare pentru următorul Campionat Mondial.

Pentru asta e nevoie de un consens și în birourile Federației. Edi Iordănescu și Răzvan Burleanu încă nu au bătut palma pentru un nou contract. Practic, postul de selecționer este vacant în acest moment.

2. Radu Drăgușin, lider pentru o nouă generație

România pare să își fi găsit un nou lider. Radu Drăgușin are doar 22 de ani și va fi în angrenajul „tricolor” pentru următorul deceniu. A fost titular incontestabil în preliminarii, a jucat fiecare minut la Euro 2024.

Nu doar vârsta e de partea lui. Din punct de vedere fizic stă excelent. Condițiile în care lucrează la Tottenham garantează progresul. Radu se ține și de școală. Are un discurs articulat în română, italiană și engleză.

Drăgușin a fost cel mai bun și în fața „Portocalei Mecanice”. A primit nota 6,60 din partea BBC, iar fostul internațional englez Danny Murphy l-a numit „omul-munte”.

România n-a putut ține de minge, dar Drăgușin a fost extraordinar. Depay ar fi trebuit să marcheze la un moment dat. De nicăieri, Drăgușin a venit cu o alunecare perfect sincronizată

- Paul Robinson, fost portar cu 41 de apariții în reprezentativa Angliei

3. Muritorul Ronaldo

Pot ieși momente frumoase și din frustrare. Ronaldo a ratat un penalty în fața Sloveniei și a plâns de nervi. Simțea că și-a dezamăgit țara. Cele 130 de goluri marcate până atunci nu mai cântăreau nimic.

Primul gest deosebit a fost cel făcut de coechipieri. Bruno, Jota, Pepe și ceilalți au mers să îl îmbărbăteze. Chiar și legendele au nevoie de un umăr pe care să se regăsească.

Cristiano ne arătase că e muritor. Cincisprezece minute mai târziu ne-a făcut din nou să-i chestionăm originile. Aliaje din alte lumi au construcția la facerea lui. Și-a asumat executarea primei lovituri de departajare. Oblak a ghicit și de această dată colțul, dar n-a putut bloca execuția.

Cvintuplul câștigător al Balonului de Aur a mers în fața galeriei lusitane și a făcut o reverență. Și-a prezentat scuzele pentru prima ratare și le-a promis că drumul lor nu se oprește aici.

În ciuda trăirilor intense, Ronaldo n-a uitat promisiunea pe care o făcuse în ziua meciului. S-a întors din drumul către dușuri și a petrecut câteva minute cu Awar, un băiețel de 4 ani bolnav de cancer în stadiu terminal. Un gest-medicament pentru micul supererou.

4. Lupta Georgiei cu balaurii

Georgia a fost favorita fanilor neutri la Euro 2024. Aflați la prima participare din istoria la un turneu final, gruzinii s-au luat la trântă cu toți adversarii. În optimi au deschis scorul în fața mașinăriei spaniole. Au cedat 1-4, dar în țară a fost sărbătoare.

Kvaratskhelia, Mikautadze și colegii au rămas minute bune pe gazonul arenei din Koln. Au cântat alături de suporteri. Aplauze au venit și din sectoarele adversarilor. O națională inimoasă, un exemplu că nimic nu e imposibil în fotbal.

Arhitectul reușitelor este Willy Sagnol. Francezul a fost vizibil emoționat în timpul conferinței de presă de la final, când toți jurnaliștii prezenți s-au ridicat și l-au aplaudat. S-au auzit și câteva scandări timide: „Willy, Willy!”.

N-am exagerat când am vorbit despre o sărbătoare națională. Peste o sută de mii de fani s-au strâns în Piața Libertății din Tbilisi. S-a cântat și s-a dansat până în zori în jurul statuii care îl întruchipează pe Sf. Gheorghe luptându-se cu balaurul. Fix ce au făcut Sagnol și fotbaliștii lui la Euro. Au dus bătălii ce păreau imposibil de câștigat.

View this post on Instagram

A post shared by Georgian National Team ️ (@geo__team)

5. Telefonul care aduce zâmbete

Germania e cantonată pe durata Euro 2024 la Herzogenaurach, în Bavaria. Calificarea în sferturile de finală a fost răsplătită de Julian Nagelsmann cu o zi liberă în campus. Kimmich și Andrich au completat integrame, Muller le-a spus povești din vremurile în care nemții călcau Brazilia în picioare.

Cel mai simpatic moment l-a avut protagonist pe David Raum. În timp ce întindea un steag alături de Kimmich, fundașul lui Leipzig a primit un telefon: „Salutări, bunico. Ce faci? Eu sunt bine! Ai urmărit meciurile cu atenție? Cum? Te-ai uitat și în reluare?! Sper că și bunicul a fost fericit”.

Joshua, cu zâmbetul până la urechi, intervine în discuție: „Întreab-o dacă ți-a văzut centrarea!”. Raum își ignoră colegul, e prea ocupat să afle noutățile de acasă: „V-ați uitat împreună sau te-a lăsat singură? Sâmbătă jucăm iar. Nu e prea târzie ora, nu? Înseamnă că putem comenta puțin după. O să te sun sigur. Suntem buni, nu vrem să ieșim din turneu. Să te bucuri de joc, abia aștept să te sun iar!”.

David Raum (26 de ani) a fost introdus în minutul 60 al meciului cu Elveția, scor 1-1, ultimul din faza grupelor. A centrat decisiv la golul lui Fullkrug. Nagelsmann l-a răsplătit și l-a folosit titular în optimea cu Danemarca, victorie 2-0 a nemților.

MURDAR: Oana Dușmănescu sancționează 5 momente (uneori foarte) rele

1. Duritatea lui Dumfries și lejeritatea arbitrajului

Da, fotbalul e un sport incisiv, știu asta, mai ales când vine vorba de meciuri eliminatorii și scopul ajunge să scuze mijloacele.

Dar până și presa din Țările de Jos susține că Denzel Dumfries, fundașul lui Inter Milano, ar fi trebuit penalizat mai aspru, ba chiar eliminat de pe teren, după intrarea la Ianis Hagi, care s-a ales cu capul spart, dar mai ales după acțiunea asupra lui Vasile Mogoș, din minutul 31, care, de altfel, nici nu a mai putut continua partida, fiind înlocuit după recomandarea staff-ului medical al echipei României.

Pe de altă parte, bine ați venit, băieți, ați făcut cunoștință cu premianții! Inclusiv din „răutatea” adversarilor se poate învăța ceva – un strop de curaj în plus, un pic de tupeu, un pic de risc, mai ales dacă ai noroc și scapi nepedepsit.

2. Ce are Ungaria cu Olanda? De ce trebuie să amintim mereu că ne plac derapajele?

Înainte de începutul partidei România-Olanda (0-3), imaginile cu suporterii reuniți – galbeni și portocalii, care cântau și dansau pe străzile din Munchen, împânziseră rețelele sociale, făcându-te să exclami încântat: „Da, dom’le, acesta este înțelesul fotbalului!”

Ultrașii din România au reușit însă să umbrească – nu mult, dar acolo, cât să fim din nou priviți chiorâș – și seara trecută, aprinzând torte și fumigene în timpul intonării imnului nostru, recurgând la scandări xenofobe împotriva Ungariei și aruncând o puzderie de pahare de plastic în teren după cel de-al treilea gol înscris de olandezi în poarta lui Niță.

Federația Română de Fotbal a fost deja amendată cu 84.250 de euro la această ediție a Campionatului European pentru purtarea fanilor, iar UEFA va reacționa, cu siguranță, și după derapajele de aseară.

Din fericire, fanii pentru care FRF va fi, probabil, din nou sancționată, nu sunt decât o minoritate izolată și tristă, dar răul poate fi făcut oricum. Cumva, strigătul urii răzbate de sub optimism și bucurie, iar să pui tuturor suporterilor români de la Euro 2024 eticheta de „extremist” și „huligan” ar fi o imensă nedreptate.

3. Cristiano Ronaldo – un mic dictator încăpățânat

Dacă în scurt timp, în cărțile de istorie, nu va apărea poza lui Ronaldo la capitolul „Dictatori portughezi”, mi se va părea o mare nedreptate. La 39 de ani, fostul star al lui Real Madrid și actualul „star” de la Al Nasr, are personalitatea copleșitoare a unui mare campion combinată cu tantrumurile unui copilaș care tocmai a învățat să facă primii pași.

Meciul cu Slovenia (0-0, 3-0 după lovituri de departajare) a însemnat chinul unui sport minunat, iar principalul torționar a fost Cristiano însuși. Mingile coechipierilor l-au căutat fără încetare pe el, loviturile libere au fost executate de el, penaltyul a fost ratat de el.

El, el, el, doar el, ștergând imaginea altruistă pe care și-o creionase din câteva pase condescendente în meciurile din grupele de la Euro 2024.

Lacrimile de după ratarea penaltyului în fața modestei, dar muncitoarei formații a Sloveniei, nu știu pe cine ar mai putea impresiona. Dincolo de eșecul în numele echipei, izbucnirea a părut una extrem de personală – cum și-a permis portarul Oblak să se opună?

Păcat, aș fi vrut să-i văd mai mult pe excelenții jucători ai Portugaliei desfășurându-se. Așa, nu mi-e decât groază de meciul cu Franța.

4. England Away – de la cocaină trasă pe nas în tribune până la Bellingham, cu gestul lui scandalos

Și ar mai fi multe de enumerat. De la maniera de calificare a „naționalei” Albionului, cu un fotbal dedicat somnoroaselor păsărele și până la aroganța emanată de jucătorii lui Gareth Southgate, la rândul lui statuie vie a încăpățânării și inflexibilității, după victoria împotriva Slovaciei (2-1 în prelungiri).

Când practici un joc care nu încântă pe nimeni, când te târăști de jumătate de turneu prin labirintul nămolos al neputinței, trebuie să lași îngâmfarea la porțile stadionului.

Dar nu și englezii! Jude Bellingham și Declan Rice s-au dat în spectacol – unul făcând gesturi obscene spre public (scuzându-se mai târziu și explicând că semnele respective fuseseră adresate unor prieteni, ca un fel de glumă cu circuit închis), celălalt înjurându-l pe antrenorul slovacilor după terminarea partidei pentru că... Nimeni nu știe de ce.

Nici englezii din tribune nu s-au cumințit, fiind printre cei mai disruptivi și scandalagii fani de la întregul turneu final al Euro 2024, dacă nu cei mai.

Imaginea cu domnul care consumă ceva interzis chiar în timpul meciului cu Slovacia, în public, filmat de camera indiscretă a unui telefon, e emblematică pentru haosul stârnit de englezi în Germania, cu toții băgați în aceeași oală – suporteri, jucători și selecționer laolaltă.

5. „La Marseillaise” fluierată de belgieni – civilizația vestică dată uitării

E o crimă în sine să huidui un imn atât de înălțător cum e Marseieza, cântecul de luptă compus la Strasbourg de Claude Joseph Rouget de Lisle și consacrat, de fapt, la Paris.

Oricine face un top al imnurilor care se aud la Euro 2024, indiferent dacă suferă sau nu echipa – pe alocuri agasantă – a Franței, nu e om dacă nu menționează în acest clasament paralel cu fotbalul și „La Marseillaise”.

La fel cum paralel cu fotbalul e gestul de a fluiera orice cântec-simbol în momentul dinaintea începerii unui război pașnic, așa cum e (sau cum ar trebui să fie) un meci de fotbal. E fix acea clipă de recunoaștere și de respect reciproc, de vulnerabilitate formală într-un joc la care se uită un continent întreg.

Atât a durat însă satisfacția belgienilor – Franța s-a impus cu 1-0, de fapt un autogol de-al lui Jan Vertonghen în minutul 85, și a mers mai departe în sferturile de finală ale competiției.

Celelalte episoade ale proiectului Curat/Murdar:

1. Episodul 1: Un val galben și un tip care s-a întors din morți, dar și un fake grosolan preluat de Le Parisien sau Gazzetta + Ce caută el la Euro?!
2. Episodul 2: L-ați văzut pe geniul regăsit din grupe? Dar gestul aproape ucigaș despre care n-a scris nimeni?
3. Episodul 3: România e un nou reper de națională! Dar când s-a făcut praf infrastructura în Germania?