Denis Drăguș, 24 de ani, și-a găsit cu greu cuvintele la finalul meciului pierdut de România în fața Olandei, 0-3, în „optimile” de la EURO 2024. Fotbalistul cu o contribuție esențială în victoria cu Ucraina, 3-0, în care a și înscris, a fost cuprins de emoții puternice la interviul de după meciul cu batavii.
Aventura naționalei la Campionatul European a ajuns la final, la capătul unei partide în care Olanda a speculat toate vulnerabilitățile naționalei lui Iordănescu. Fluierul final a scos la iveală câteva imagini emoționante, cu „tricolorii” cuprinși de emoții pe gazon, în timp ce suporterii le ofereau un standing-ovation generos.
Denis Drăguș a venit la microfon vizibil tulburat, atacantul abținându-se cu greu să nu izbucnească în plâns.
Denis Drăguș și-a stăpânit cu greu emoțiile: „Ce rămâne după acest European e speranța pe care am dat-o românilor”
„Ne doare! Voiam să mergem cât mai departe, să jucăm cât mai mult. să ne bucurăm în continuare de aceste sentimente... Din păcate, ne-am oprit aici, dar am dat totul și ne bucurăm că am reușit să facem lumea fericită. Am dat totul pe teren și sperăm că am putut oferi un exemplu.
Detaliile fac diferența la acest nivel... Am început bine, de asta suntem puțin supărați. Am arătat că puteam să facem mai mult, să ne batem de la egal la egal, dar am primit gol și de acolo s-au schimbat lucrurile. Am început bine și repriza a doua... Din păcate, atât s-a putut în seara aceasta”, a mărturisit Drăguș, cel care și-a ales cu grijă cuvintele pentru a descrie aventura trăită alături de România la EURO 2024:
„Experiența a fost senzațională, sunt fără cuvinte pentru tot ce s-a întâmplat aici, pentru susținerea de care am avut parte în Germania.
Cred că ceea ce rămâne după acest European este speranța pe care am dat-o românilor, bucuria pe care am transmis-o copiilor. Oricât de mic ai fi - fiindcă am plecat cu ultima șansă la startul turneului - poți face lucruri mari dacă pui suflet”, a afirmat Denis Drăguș. la Pro TV.
Cum s-a descurcat Drăguș în fața Olandei? Gazeta i-a acordat nota 4
Fotbalistul cumpărat de Trabzonspor s-a zbătut, i-a hărțuit pe adversari cât a putut, dar realizările din dreptul lui sunt puține. În prelungirile primei părți a avut o șansă de gol, dar execuția lui a fost previzibilă. A dat dovadă de individualism la acea fază, având câteva soluții de pasă.
{{text}}