Radu Drăgușin, fundașul central al naționalei României, a fost impresionat de Olanda, după meciul pierdut în fața batavilor, scor 0-3, în „optimile” EURO 2024.
Stoperul de la Tottenham și-a scos pălăria în fața adversarilor, pe care îi vede capabili să câștige Campionatul European. Apoi, Drăgușin a ținut să le mulțumească suporterilor români care au susținut echipa națională la EURO 2024.
Radu Drăgușin: „Olanda poate câștiga ușor EURO”
„Olanda s-a dovedit a fi echipa mai bună, mai concretă, care a dominat jocul. Această echipă poate câștiga ușor EURO, ieșim cu capul sus, conștienți că putem mai mult, că putem aduce rezultate mai bune țării noastre.
A fost o experiență de la care am doar de învățat. Am mult de învățat din ce s-a întâmplat aici”, a declarat Radu Drăgușin, la Pro Arena.
Radu Drăgușin, mesaj pentru fanii naționalei României
„Afecțiunea și aprecierea publicului sunt de nedescris, pentru asta vreau să le mulțumim din toată inima. Nu vreau să fiu mulțumit, când ești mulțumit nu mai poți să crești.
Sunt sigur că avem o bază pe care am construit și pe care putem crea multe performanțe și victorii”, a mai declarat Radu Drăgușin.
Drăgușin a gafat la golul de 2-0
Radu Drăgușin a fost integralist și a greșit la golul de 2-0, marcat de Malen, în minutul 83. Fundașul român a pierdut un duel cu Gakpo în tușă, iar extrema Olandei a pasat în fața porții.
Malen a fost la post și a împins balonul în plasa porții lui Niță, portarul naționalei României fiind ieșit dintre buturi.
Radu Drăgușin, depășit de Gakpo la golul de 2-0 marcat de Olanda cu România
{{text}}