Euro 2024

E bătaie pe bilete la Spania - Germania. Cât a ajuns să coste unul pe piața neagră!

Nemții sunt disperați să-și facă rost de bilete la „sfertul” Spania - Germania / Imagini de fotoreporterul GSP Cristi Preda

Articol de Aurelian Botezatu  —  Wednesday, 03 July 2024

Prețurile la biletele pentru „sfertul” Spania - Germania, programat vineri, la Stuttgart, au luat-o razna. Se solicită și 6.000 de euro pentru unul singur, pe net!

Vineri, la Stuttgart, se întâlnesc cele mai bune echipe de până acum ale Euro 2024: Spania, 4 victorii din 4 posibile, și Germania (3 victorii, o remiză). Interesul pentru sfertul de finală găzduit de MHP Arena este atât de mare încât prețurile biletelor au ajuns la cote de neimaginat pe piața liberă.

+26 Foto
Germania - Danemarca, optime la Euro 2024 / Imagini de fotoreporterul GSP Cristi Preda

Dacă luni, un tichet ce în mod normal costă 100 de euro se vindea la 700 - 800 de euro pe net, acum s-a ajuns la solicitări de ordinul miilor de euro din partea celor dispuși să vândă.

S-au solicitat aproape 6.000 de euro în schimbul unui bilet!

Potrivit tabloidului Bild, unul a solicitat 5.889 pe un bilet! Iar altcineva voia 11.800 de euro pe două. „Solicitarea altuia, 3.867,50 euro în schimbul unui bilet în zona VIP, este deja un chilipir”, a comentat publicația amintită.

Internaționalul spaniol Dani Olmo, care joacă la RB Leipzig, abia așteaptă să-i întâlnească pe nemți. „Va fi un meci special. Am prieteni în naționala Germaniei și joc în această țară”, a spus el. Selecționerul Louis de la Fuente, la rându-i, vede „un duel foarte echilibrat, probabil că micile detalii vor face diferența”.

Războiul declarațiilor, Lamine Yamal vs Jens Lehmann

În schimb, Lamine Yamal n-are nicio îndoială. „Nu văd nicio echipă mai bună decât a noastră. Ne dorim foarte mult să intrăm în semifinale”, a spus atacantul Barcelonei, parcă pentru a-l contrazice pe fostul internațional german Jens Lehmann.

Fost portar al Mannschaftului, Lehmann, 54 de ani, a făcut câteva afirmații surprinzătoare la adresa ibericilor: „Spaniolii sunt poate ceva mai buni decât noi, calitativ.

Dar sunt prea firavi fizic și foarte neexperimentați. Aceasta este, de fapt, o echipă de tineret, parțial pentru că au doi atacanți în față (n.r. - Lamine Yamal și Nico Williams) care sunt extrem de tineri”.

VIDEO. Match Preview » Spania - Germania, Euro 2024

>
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.