Cristi Chivu (43 de ani), fost căpitan al naționalei și antrenor al echipei U19 a lui Inter, este deschis la oferte și caută proiectul unui club care se gândește că poate lucra nu numai cu tineri. „Chivu a câștigat din nou cu tinerii lui Inter, «care vor avea recunoștința mea pentru totdeauna», și așteaptă acum să încerce să facă ceea ce Thiago Motta a reușit deja”, scrie Gazzetta dello Sport, care a comparat carierele celor ex-jucători ai lui Inter.
Au trecut trei zile de când s-a despărțit de clubul la care a trăit cele mai mari satisfacții și cu care a cucerit cele mai multe trofee. Fost câștigător al „Triplei", Liga Campionilor-titlul în Serie A și Coppa Italia în 2009-'10 (unica echipă italiană cu această performanță), Cristi Chivu și-a încheiat perioada de trei ani la squadra Primavera U19 a lui Inter.
Acolo a a cucerit titlul acum două stagiuni, și, pornind cu această experiență tocmai terminată, vrea să-și înceapă, cu adevărat, cariera de antrenor. Nu unul asistent, așa cum ar fi dorit Ajax să-l pună, ci principal. Și la o formație de seniori.
Chivu a fost doi ani și jumătate coleg cu Thiago Motta
Rezultatele obținute cu copiii și juniorii la gruparea nerazzurra, unde a activat din 2018, la patru ani după ce s-a retras ca jucător, l-au păstrat în atenția presei italiene și l-au făcut să fie o voce avizată în ceea ce privește fotbalul peninsular, alături de un alt fost angajat al lui Inter, Mircea Lucescu.
La Gazzetta dello Sport l-a contactat ieri și l-a abordat în legătură cu numirea la Juventus a unui fost coleg al său pe „Giuseppe Meazza", timp de două sezoane și jumătate. Ex-căpitanul naționalei a avut numai cuvinte de laudă pentru Thiago Motta.
112meciuri ca antrenor la Inter U19 a avut Cristi Chivu, care a activat anterior ca tehnician și manager la echipele U14, U17 și U18 ale nerazzurrilor. A câștigat 10 trofee cu Inter și 3 cu Ajax
Chivu: „Ne scriem reciproc și ne trimitem complimente"
„Thiago? Am participat împreună la Supercorso la Coverciano și din când în când am vești de la el, ne scriem reciproc și ne trimitem complimente. Așa că eu îi scriu mult mai des", a început fostul fundaș cu 75 de selecții și 3 goluri în tricoul naționalei discuția cu cotidianul roz.
Care amintește că „Cristian Chivu a jucat cu Thiago Motta timp de doi ani și jumătate la Inter și împreună au câștigat mai mult sau mai puțin totul. Apoi, alegând căi diferite, au ajuns în aceeași meserie, pe o bancă tehnică.
Ce a învățat Thiago Motta de la Jose Mourinho? Importanța personalității și a autorității potrivite pentru a gestiona un grup, un vestiar
Cristi Chivu, fost fundaș și antrenor la Inter U19
„A realizat un echilibru perfect și a dat libertate jucătorilor"
La Gazzetta dello Sport l-a rugat să facă o comparație între backgroundul fiecăruia: „El școala Barça, tu școala Ajax: ați avut vreun ajutor sau un model ca antrenor?". Chivu a spus că "venim din două realități care cred într-o identitate fotbalistică, într-un proces de dezvoltare fotbalistică.
Lui îi plăcea fotbalul modern, ce se dezvoltă pe măsura potrivită între jocul său codificat și spațiul lăsat la alegerea jucătorilor. Thiago, jucătorul la care Barcelona a renunțat într-un mod inexplicabil, e o garanție.
La Bologna, a găsit un echilibru just în a-și aplica principiile de joc. În acest fel, dându-le încredere, permițându-le chiar libertate, și-a putut convinge jucătorii.
Thiago știe ce înseamnă să câștigi. Și știe și că Juventus a trebuit să facă compromisuri, concentrându-se pe jucători tineri pentru a îndeplini anumite cerințe financiare: așa că el poate fi perfect. Și cineva ca el nu va crede niciodată că Juventus e un salt prea mare sau făcut prea devreme
Cristi Chivu, fost fundaș și antrenor la Inter U19
{{text}}