Noutati auto

Schimbări în Codul Rutier! Șoferii rămân fără permisul auto dacă refuză testarea cu aparatul DrugTest

Poliția română. Foto: Imago Images

Articol de Marian Din  —  miercuri, 03 iulie 2024

Conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, Guvernul României a adoptat vineri, 28 iunie 2024, Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere.

Această ordonață de urgență, OUG 84/2024 care modifică OUG 194/2002, a intrat în vigoare la data de 29 iunie 2024 și aduce modificări semnificative legislației rutiere.

Schimbări în Codul Rutier! Șoferii ar putea rămâne fără permisul auto dacă refuză testarea cu aparatul DrugTest

Conform noilor reglementări, șoferii care refuză testarea privind consumul de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat vor rămâne fără permisul de conducere până la aflarea rezultatelor analizelor efectuate asupra probelor biologice.

„3) Persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii unui permis de conducere și refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, la solicitarea polițistului rutier, ori este testată de polițistul rutier cu un mijloc tehnic și depistată ca având o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau care indică prezența în organism a unor substanțe psihoactive este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei ori a consumului de substanțe psihoactive, după caz.

(5) În situația prevăzută la alin. (3), când persoana refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, polițistul rutier dispune retragerea permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizei mostrelor biologice, eliberând o dovadă înlocuitoare a acestuia fără drept de circulație”, se arată în OUG 84/2024.

Această măsură ignoră cele 1.111 rezultate fals pozitive din anul 2023 care au fost confirmate printr-un raport al Consiliului Superior de Medicină Legală (CSML).

Sursă foto: bpr.politiaromana.ro

Conducătorii de biciclete şi trotinete electrice vor fi testaţi pentru alcool şi droguri

De asemenea, noile reglementări adăugate prin OUG 84/2024 includ testarea bicicliștilor și a utilizatorilor de trotinete electrice pentru substanțe psihoactive și consumul de alcool. Astfel, cei care circulă cu trotineta sau bicicleta vor fi testați pentru consumul de alcool și de substanțe interzise, iar în cazul în care sunt depistați pozitiv vor fi sancționați cu o amendă contravențională de clasa a treia.

„Conducătorii de biciclete și trotinete electrice au obligația să se supună testării pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive. Refuzul constituie contravenție și este sancționat”, se arată în comunicatul MAI.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.