Adnan Aganovic (36 de ani), mijlocașul central plecat de la Sepsi la finalul sezonului trecut, s-a înțeles cu Unirea Slobozia, nou-promovată în Superliga.
Aganovic a rămas liber de contract la finalul stagiunii precedente și a vrut o echipă unde să joace mai mult, după cum chiar el a declarat. Din informațiile GSP, croatul a acceptat propunerea UniriiSloboziași s-a înțeles pentru un contract valabil pe un an.
Adnan Aganovic s-a înțeles cu Unirea Slobozia
După ce a rămas liber, Aganovic s-a antrenat singur până să își găsească o nouă echipă. El se va alătura lotului condus de Adrian Mihalcea chiar astăzi, când va efectua și primul antrenament la Unirea Slobozia.
El ar șanse minime să joace încă din prima etapă, pe 12 iulie cu Farul, dar sunt șanse mari să debuteze la Slobozia cu FCSB, una dintre fostele lui echipe, pe 19 iulie, în etapa a doua din Superliga.
Aganovic, care a jucat în Liga 1 la Viitorul (actuala Farul), FCSB și Sepsi, și-a dorit să continue în România, motiv pentru care a decis să semneze cu Unirea Slobozia, echipa care a câștigat Liga 2 în sezonul trecut și a promovat în primul eșalon.
Adnan a jucat 31 de meciuri la Sepsi în sezonul trecut, în campionat, a marcat 3 goluri și a dat un assist. La echipa covăsneană a evoluat între 2020 și 2024.
Aganovic, în mai: „Vreau mai mult”
În mai, înainte de despărțirea oficială de Sepsi, Aganovic a anunțat că e nemulțumit de cât a jucat și vrea să evolueze mai mult. Atunci, el plănuia să semneze cu o echipă de play-off.
„Nu am evoluat prea mult, aici m-am simțit cel mai bine, sunt extrem de mulțumit, le mulțumesc tuturor celor de aici, însă vreau să merg undeva unde pot juca mai mult. Sunt un tip ambițios, vreau să joc din nou în play-off”, declara Adnan Aganovic, în mai.
{{text}}