În Supercupa cu FCSB, Corvinul Hunedoara vrea să scrie o nouă filă de istorie, asta după ce a reușit surpriza stagiunii trecute din fotbalul românesc: câștigarea Cupei. Partida cu roș-albaștrii, campioana en titre, va avea loc de la ora 20:00, fiind transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și televizată de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Dan Bobouțanu, primarul Hunedoarei, a anunțat o primă de 2.000 de euro pentru fiecare jucător, în cazul în care „echipa de sub furnale” va reuși să câștige partida din această seară din Capitală.
VIDEO. Primarul Hunedoarei anunță o primă semnificativă pentru elevii lui Florin Maxim, în cazul în care aceștia vor triumfa în Supercupă
„Ne dorim să câștigăm, este o competiție importantă, un trofeu important. Întâlnim campioana României, însă știm că suntem pe drumul cel bun. Avem emoții, e sigur. Jucăm cu cea mai bună echipă din România, au contracte fabuloase, iar noi suntem o echipă de Liga a 2-a.
Prima de joc pe care sunt pe cale să mă duc să o promit jucătorilor sper să fie un factor motivator, așa cum s-a întâmplat și la Sibiu”, a spus primarul din Hunedoara, Dan Bobouțanu.
„Ne-am gândit la suma de 2.000 de euro pentru fiecare jucător. Am găsit susținere financiară și la persoane de drept privat, care au organizat o deplasare a jucătorilor aici. Cred că sunt 5.000 hunedoreni, foarte mulți sunt și în Capitală.
Transferurile sunt bune, cred că am avut parte și de o tragere bună la sorți, nefiind o echipă galonată, chiar dacă a terminat pe doi în Ungaria. Nici noi nu suntem de lepădat, cu toate acestea”, a mai spus edilul.
Dacă trecem de primul tur, licența va fi obținută pe clubul de drept public și nu se poate modifica nimic, cu toate că actul constitutiv și statutul noii asociații sportive private au ieșit deja de la judecătorie, am primit ieri actele. Dacă nu trecem de primul tur, ne-am încadra în acea limită impusă, pentru a putea transforma clubul într-unul de drept privat.
- Dan Bobouțanu, primar Hunedoara
{{text}}