Selecționerul Franței, Didier Deschamps, caută revanșa pentru eșecul dureros cu formația lusitană de acum 8 ani, cu gândul la triumf istoric, pe 14 iulie, la Berlin
Didier Deschamps, 55 de ani, nu poate uita nici acum marele eșec cu Portugalia din finala Euro 2016, de pe Stade de France. Pe teren propriu, contra formației lui Cristiano Ronaldo, adversarul de mâine, din sferturile Euro 2024. Golul din prelungiri al lui Eder (109) a făcut diferența.
De 12 ani selecționerul Franței, fostul căpitan din teren al "cocoșilor", campion mondial și ca fotbalist, și ca antrenor, mai are doi ani de contract cu federația de la Paris. Gândul îi este la cum să continue aventura din Germania, care pentru poporul francez ar fi o izbândă istorică, printr-un eventual triumf la Berlin. Finala turneului este pe 14 iulie, chiar de ziua națională a Franței!
Franța a pierdut finala Euro 2016, acasă, contra Portugaliei lui Cristiano Ronaldo
„Felicitări Portugaliei. A fost greu și dureros pentru noi, ne-am dorit să fim campioni europeni (n.red la Euro 2016). Nu știu dacă este mai mult sau mai puțin puternic adversarul de acum. Este la fel de puternic.
Este unul dintre favoriți și are aspirații legitime de a câștiga Campionatul European. Suntem în sferturi. Fiecare va avea propria interpretare a traseului, doar unul va ajunge în semifinale și vrem să fim noi", a spus selecționerul în conferința de presă dinaintea meciului direct.
Francezii au eliminat Belgia în turul precedent, scor 1-0, un joc foarte echilibrat care s-a decis doar cu autogol spre final, al lui Vertonghen.
Este un echilibru de forțe. Portugalia preferă să atace decât să se apere. Olanda, în grupă, a fost relativ precaută, la fel ca și Belgia. Va fi și Portugalia? Știu ce îi place lui Roberto Martínez să facă. Vom încerca să avem cât mai mult control posibil al meciului
- Didier Deschamps, selecționer Franța
Didier Deschamps despre Cristiano Ronaldo, ca adversar, și despre situația medicală a lui Kylian Mbappe
Nu-i este frică de Cristiano Ronaldo, dar îl laudă. Anii au trecut, aura i-a rămas lui CR7.
"Este acest Ronaldo din 2024 o amenințare? Da, ca întotdeauna. Are o abilitate, pe lângă motivație, are această dorință de a câștiga, de a fi decisiv, de a marca goluri. El are și va avea întotdeauna asta. Chiar dacă este mai în vârstă, este totuși un mare adversar".
În ceea ce-l privește pe propriul căpitan din teren, selecționerul Franței a transmis că este pregătit 100%, în ciuda dificultăților pe care le-a avut cu masca de protecție pe chip.
"Kylian a avut o problemă înainte de Euro, acum se simte bine", a reacționat Deschamps.
2,12puncte pe meci a câștigat Deschamps pentru naționala Franței în 157 de meciuri
{{text}}