Liga 3

Miță Iosif, omul care a readus-o pe Rapid în Superliga, semnează cu dinamoviștii

Mihai Iosif/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  vineri, 05 iulie 2024

Mihai Iosif (49 de ani), fostul antrenor de la Rapid, revine pe bancă. El s-a înțeles cu ASC FC Dinamo, echipa lui Nicolae Badea.

Mihai Iosif a antrenat ultima dată la Minaur Baia Mare, de unde a plecat în martie 2023. De atunci, „Miță” a fost liber de contract, însă din această vară va antrena la ASC FC Dinamo, în Liga 3.

Mihai Iosif s-a înțeles cu ASC FC Dinamo

Rapidist declarat, Mihai Iosif a luat decizia să meargă la ASC FC Dinamo, potrivit fanatik, echipă care a promovat recent din Liga 4 în Liga 3. Cea mai mare performanță a tehnicianului a fost promovarea în Liga 1 cu Rapid, în 2021.

A stat pe banca giuleștenilor în Superliga până în martie 2022, când a fost înlocuit cu Adrian Mutu.

Mihai Iosif e la a doua aventură în alb-roșu. Fost mijlocaș, el a mai fost legitimat la Dinamo în sezonul 1995-1996, ca jucător.

„Rapid nu e unde e azi dacă nu era Mihai Iosif”

Robert Niță, fost atacant la Rapid, e surprins că Mihai Iosif nu și-a găsit echipă mai repede după despărțirea de Minaur și l-a lăudat pe fostul antrenor din Giulești.

„Dacă nu era Iosif, Rapid nu promova. Rapid nu era unde este azi, dacă Iosif nu își asuma responsabilitatea când mai erau două meciuri de jucat și mai trebuiau șase puncte. Meci direct la Metaloglobus unde trebuia să câștigi. Dacă Miță Iosif nu își asuma responsabilitatea aia, să câștige șase puncte, Rapid probabil mai stătea un an în Divizia B.

Iar la condițiile care erau la Rapid în momentul respectiv, Iosif chiar a făcut minuni. Era o echipă fără casă, se antrena pe unde se putea, juca la Buftea, se antrena ba pe Sportul, ba pe Laromet, la Mogoșoaia, la Buftea. Greu, foarte greu. Condițiile financiare erau sub nivelul Diviziei B”, a declarat Robert Niță, potrivit sursei citate.

VIDEO. Viorel Moldovan, despre tragerea la sorți a programului SuperLigii + Ce transferuri mai urmează la Rapid

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.