Mihai Stoica (59 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a anunțat că Alexandru Musi a avut probleme de sănătate înainte de victoria FCSB-ului în fața Corvinului în Supercupa, scor 3-0.
Din acest motiv, Eduard Radaslavescu a fost titularizat pentru regula U21, iar Alexandru Musi a intrat în minutul 46 al partidei.
Alexandru Musi a acuzat probleme la zona lombară în finalul cantonamentului din Olanda, la începutul săptămânii a ieșit din antrenament, iar cu două zile înainte de partidă nu s-a antrenat.
Alexandru Musi, stângaMihai Stoica: „Am zis că o să intre în a doua parte”
„Musi a avut niște probleme și la sfârșitul cantonamentului, în ultimele zile de cantonament și acasă. A avut niște dureri lombare.
S-a jucat meciul joi. Luni a ieșit din antrenament, marți nu s-a antrenat și miercuri, când deja tactic a început să se lucreze, s-a început cu Radaslavescu și atunci am zis că o să intre în a doua parte.
El începea, era logic că el începea, era prima opțiune, dar a avut problemele astea. Că salteaua, că nu știu ce", a declarat Mihai Stoica, conform Prima Sport.
MM Stoica, vehement la finalul Supercupei: „Mai jos nu poți ajunge”
Mihai Stoica a răbufnit la adresa suporterilor după meciul cu Corvinul, scor 3-0. MM, Gigi Becali și Vlad Chiricheș au fost înjurați de către peluza în care erau așezați suporterii Corvinului alături de ultrașii de la CSA Steaua. Cele două galerii sunt înfrățite.
„Chiar dacă și în trecut - când eram toți împreună - am avut deseori divergențe cu cei din Peluza Sud, i-am respectat cumva. Și atunci, și după ce au ales să se separe. Până aseară.
Dacă mă înjuri pe mine e oarecum logic. Mi s-a mai întâmplat și mi se va mai întâmpla, mai ales când jucăm cu rivalii. Dacă-mi înjuri fata, poate ți se pare interesant, dar te descalifici. Grav.
Dar, dacă-l înjuri pe Vlad Chiricheș, după ce ai răgușit scandându-i numele la meciul cu Ajax (și nu numai) înseamnă că mai jos nu poți ajunge. Oricât te-ai strădui. Asta chiar nu e ultraserie”, a scris MM Stoica pe rețelele de socializare.
{{text}}