CFR Cluj a oficializat transferul fundașului central Leo Bolgado (25 de ani), fotbalist adus de la Leixoes, club care evoluează în liga secundă din Portugalia.
Leo Bolgado este al 8-lea fotbalist care ajunge sub comanda lui Dan Petrescu în această vară. Beni Nkololo, Andrei Artean, Mohammed Kamara, Simao Rocha, Armend Thaqi, Adrian Alexandru-Păun și Kalifa Kujabi au mai sosit în Gruia.
CFR nu a menționat perioada pe care va fi valabilă înțelegerea, dar specifică faptul că transferul brazilianului este unul definitiv.
Fotbalistul cotat la 550.000 de euro pe transfermarkt a fost un om de bază pentru Leixoes în sezonul trecut. A jucat 32 de meciuri și a înscris de două ori.
Clujenii au anunțat aducerea fotbalistul printr-o postare pe pagina oficială.
CFR Cluj a oficializat transferul lui Leo Bolgado
CFR l-a prezentat pe Leo Bolgado„Cluburile CFR 1907 Cluj și Leixoes au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundașului brazilian Leo Bolgado în Gruia! Cu 118 meciuri în carieră, apărătorul de 25 de ani a evoluat până acum în Portugalia.
La nivel de tineret, Bolgado a îmbrăcat tricoul celor de la Académica de Coimbra, iar la seniori, stopperul a jucat în prima ligă pentru Casa Pia, dar și pentru Leixões în eșalonul secund.
În tricoul celei din urmă, formație pentru care a evoluat și în sezonul recent încheiat, Léo a jucat 72 de meciuri, reușind să marcheze de 8 ori”, au scris cei de la CFR pe pagina oficială.
Apărătorul are o talie impresionantă, măsoară 1,90 metri, iar jocul său aerian redutabil este principala lui calitate. Acesta a marcat 8 goluri în cele 72 de meciuri jucate pentru Leixoes, o statistică foarte bună pentru un fundaș central.
În cariera lui, brazilianul a mai jucat la nivel de seniori și pentru Casa Pia, din Portugalia.
{{text}}