Dani Olmo (26 de ani), mijlocașul ofensiv spaniol, intrat în debutul „sfertului” Euro 2024 în locul accidentatului Pedri, a răsplătit încrederea selecționerului și a influențat covârșitor reușitele învingătoarei Germaniei (2-1 după prelungiri). Decarul iberic și jucătorul lui RB Leipzig, ce mai marcase pe arena din Stuttgart acum aproape 2 ani contra lui VfB, a deschis aseară scorul și i-a centrat perfect la gol lui Mikel Merino.
Naționala Spaniei își continuă drumul către al treilea titlu continental, după ce a trecut ieri de una dintre marile rivale de la Euro 2024.
A fost, a adevărat, meciul din „sferturi" cel mai bun și mai dramatic, în care Furia Roja l-a pierdut pentru tot restul competiției pe Pedri, scos din joc de faulturile incredibil de nervosului Kroos, dar l-a câștigat pe Dani Olmo. Mijlocașul de 26 de ani, ales omul serii.
8goluri și 5 pase decisive a reușit Dani Olmo în 25 de meciuri jucate pentru RB Leipzig în toate competițiile ultimului sezon
Ghinionul lui Pedri, șansă pentru Dani Olmo!
Nu trecuseră decât 8 minute până când Luis de la Fuente a fost obligat să-l scoată din teren pe puștiul Barcelonei, care nu mai putea continua jocul din cauza leziunii la ligamentul genunchiului stâng, și a mizat pe un familiar al fanilor nemți, de la meciurile din Bundesliga.
Dani Olmo a făcut un selfie cu trofeul acordat de UEFA pentru MVP-ul „sfertului” Euro 2024 de la Stuttgart / Foto: FacebookÎn cele din urmă, când corpul n-a mai putut, am jucat toți cu inima. Sunt mândru de marea echipă pe care o avem și de felul în care luptăm
Dani Olmo, mijlocaș Spania
Dani Olmo, mijlocașul lui la RB Leipzig, cu care ibericul s-a confruntat deja de șapte ori marcând două goluri lui VfB Stuttgart (ultima oară în august trecut, la 1-1 pe teren propriu, și întâia dată la începutul lui 2021, la 1-0 pe MHPArena) a devenit aseară GOLmo.
Dani Olmo are două goluri și două assisturi la Euro 2024!
Internaționalul ajuns la 37 de selecții a semnat al zecelea gol pentru națională, la doar cinci zile după prima reușită la un Euro, punctul cu care a închis tabela de marcaj contra Georgiei în „optimi" (4-1).
Șutul lui Dani Olmo l-a bătut pe Manuel Neuer / Foto: ImagoȘi la 11 zile după primul său assist la Euro 2024, pentru golul victorios cu Albania, parafat de Ferran Torres (1-0). A doua pasă decisivă a oferit-o ieri, pentru lovitura de cap a lui Mikel Merino. Dani Olmo a lăsat în spate un sezon plin de accidentări (genunchi, umăr și musculară), din cauza cărora a lipsit 111 zile și a ratat 29 de partide la club și la echipa națională.
4goluri a influențat decisiv Dani Olmo la Euro 2024, cu două reușite și două assisturi. Nu-l egalează decât gruzinul Georges Mikautadze, fostul elev al lui Boloni la Metz, și batavul Cody Gakpo, ambii având 3+1
AS: „Dani Olmo a tras echipă după el. A făcut spectacol"
„În prima repriză a avut trei șuturi la poartă, dar a fost în a doua în care a nimerit ținta. A trecut neobsrvat, venind din spate, și a văzut perfect pasa lui Lamine Yamal, pentru a intra în careu și, cu șut pe lângă bară, a marcat: 1-0. Showul Dani Olmo începuse deja. Odată cu egalarea, Dani a fost cel ce a continuat să tragă echipa după el.
Neamțul Andrich l-a scăpat din marcaj pe Dani Olmo, care a marcat ieri primul gol spaniol contra Germaniei / Foto: ImagoOlmo a încercat să apară peste tot. El a fost un «drac» în duelurile unu la unu și a semănat haosul în terenul german. Un pericol constant până în minutul 119, când a a pătruns în stânga și pasa sa a fost fructificată perfect de Merino. Cu gol și assist, MVP-ul era asigurat, dar jocul său a fost mult mai mult", l-a caracterizat coridianul AS, care l-a notat cu trei ași (Marca i-a dat tot trei stele).
Vrem să-i dedicăm victoria lui Pedri! Vom sărbători și ne vom bucura, dar să o luăm ușor și cu calm, pentru că peste 4-5 zile vine semifinala cu Franța
Dani Olmo, mijocaș Spania, ales omul meciului cu Germania
{{text}}