Germanul Alexander Zverev, 27 de ani, numărul 4 ATP, s-a calificat în optimi de finală la Wimbledon, după 6-4, 6-4, 7-6 (15) în fața lui Cameron Norrie, 28 de ani, 42 ATP, și rezistând după o căzătură suferită în setul secund.
Recent finalist la Roland Garros, Alexander Zverev arată că este capabil să fie periculos pe orice suprafață, inclusiv iarba londoneză, acolo unde a atins până acum maximum optimile de finală.
Aceasta este faza în care s-a calificat deocamdată și la ediția actuală a Wimbledon-ului, după ce a răzbit în fața rezistenței stăruitoare a lui Cameron Norrie, semifinalist în 2022, dar și a unei căzături urâte.
Germanul și-a sucit genunchiul stâng în setul al doilea, a primit de două ori îngrijiri medicale pe Terenul Central, însă nu a cedat. Mai mult, a triumfat într-un tie-break-mamut în actul al treilea, câștigându-l cu 17-15, la a șasea minge de meci, după ce salvase cinci de set ale adversarului.
„Pe iarbă chiar mă simt uneori ca o vacă pe gheață”, a spus Sascha, favoritul 4, în interviul de pe teren. „Am avut senzația de limitare la unele mișcări”, a spus el despre efectele căzăturii, „așa că voi face un control. Sunt mulțumit însă că am putut continua să joc așa cum am făcut-o.
Alexander Zverev după căzătura din setul al doilea în turul 3 la Wimbledon 2024 Foto: Guliver/GettyImagesDacă mi-aș fi coborât nivelul, nu aș fi avut nicio șansă împotriva lui Cam”. Zverev a lăsat în urmă accidentarea groaznică la gleznă suferită în semifinala de la Roland Garros 2022 cu Rafael Nadal, iar acum arată ca un jucător nou, mult mai agresiv, cu un serviciu excelent pus în valoare.
Alexander Zverev, invitație directă pentru Pep Guardiola
Germanul a făcut referire și la prezența în Loja Regală a lui Pep Guardiola, antrenorul spaniol al lui Manchester City, transmițându-i să se întoarcă la Bayern Munchen. Catalanul a antrenat-o pe galonata echipă germană între 2013 și 2016, apoi s-a mutat la City, unde a dus echipa spre un al patrulea titlu la rând sezonul trecut.
„Pentru mine și pentru toți jucătorii este o onoare să jucăm pe acest frumos Teren Central și în fața unei Loje Regale pline de legende sportive”, a spus Zverev.
„Când l-am văzut pe Pep am fost stresat câteva game-uri, mulțumesc că ai venit, e un privilegiu. Și încă o chestiune: Bayern Munchen are nevoie de un antrenor. Iar dacă te plictisești de fotbal, mă poți antrena pe mine oricând pe un teren de tenis”, a încheiat râzând Sascha.
Pep Guardiola și fiica sa, Maria, în Loja Regală la Wimbledon 2024 Foto: Guliver/GettyImagesAlături de Guardiola, în Loja Regală s-au aflat marea vedetă a cricketului Sachin Tendulkar, campionul olimpic la ciclism pe pistă Chris Hoy și medaliata cu aur olimpic la heptatlon Jessica Ennis-Hill.
După meci, Zverev, mare suporter al lui Bayern, s-a întâlnit cu Guardiola, acesta întrebându-l cum se simte în urma problemei la genunchi. Bayern Munchen l-a angajat recent ca antrenor pe Vincent Kompany, vechiul căpitan al lui Pep la City, după ce Bayer Leverkusen i-a stopat seria de 11 titluri în Bundesliga.
2finale de Grand Slam are Zverev în palmares, US Open 2021 și Roland Garros 2024
În „optimile” de la All England Club, Sascha Zverev îl va înfrunta pe învingătorul dintre Taylor Fritz (SUA, 13) și Alejandro Tabilo (Chi, 24).
{{text}}