Valentin Costache (26 de ani), noul jucător al celor de la UTA Arad a oferit primele reacții după ce a semnat pe 2 ani cu „Bătrâna doamnă”.
Valentin Costache ar putea debuta în tricoul celor de la UTA chiar în meciul împotriva fostei sale echipe Rapid, programat sâmbătă pe stadionul Francisc von Neuman.
Valentin Costache, dreapta imaginii, alături de Alexandru Ioniță IIValentin Costache: „Îmi e foame de fotbal”
Proaspătul transfer a lui Mircea Rednic a declarat că este nerăbdător să debuteze în tricoul celor de la UTA Arad. Valentin Costache este determinat să obțină cele mai bune rezultate la echipa arădeană.
„Nu prea vreau să vorbesc mult, vreau să mă apuc de treabă în primul rând îmi era dor enorm de fotbal, enorm. Vreau să mă duc să mă antrenez, să joc, vine meciul cu Rapid acasă. Primul meci al sezonului, o să fie stadionul full, știm cu toții, UTA este o echipă de tradiție cu suporteri minunați.
Vreau puțină vorbă și treabă multă. Îmi e dor, îmi e foame de fotbal. Ce să zic, puțină vorbă și multă muncă. Le îmbinăm pe toate, muncă, plăcere, seriozitate, pasiune. Asta e cel mai important: multă pasiune, când joci cu pasiune și dai totul, iese totul bine”, a declarat Valentin Costache pentru GSP.ro.
Valentin Costache și-a făcut junioratul la Dinamo, iar în 2016 a fost împrumutat pentru un an la CS Afumați. La revenirea din împrumut a jucat o jumătate de sezon pentru „câini”, iar apoi a fost cumpărat de CFR Cluj în schimbul a 700.000 de euro. Pentru clujeni a evoluat timp de 4 sezoane și a marcat 15 goluri în 145 de meciuri, dar a oferit și 14 pase decisive. De la Cluj a ajuns la Rapid, unde a jucat un singur sezon. Evoluțiile bune de la Rapid unde a înregistrat 6 pase decisive în 28 de meciuri i-au adus un transfer în străinătate la Apollon Limassol, club care l-a pus pe liber în această vară.
Mircea Rednic: „Mâine se prezintă la antrenamente”
Mircea Rednic a anunțat pentru GSP.ro că Valentin Costache se va prezenta la antrenament cât mai repede posibil.
„L-am rezolvat pe Costache pe 2 ani. Mâine se prezintă la antrenamente, el a zis că s-a pregătit, dacă e așa, înseamnă că îl putem avea de la prima etapă”, a declarat Mircea Rednic.
{{text}}