Emma Răducanu a fost învinsă de neozeelandeza Lulu Sun în optimile turneului de la Wimbledon, scor 2-6, 7-5, 2-6. În debutul decisivului, jucătoarea cu origini românești s-a accidentat și a avut nevoie de un time-out medical, iar nivelul arătat până în acel moment a scăzut drastic.
Răducanu a fost dominată în al treilea set, loviturile puternice ale lui Sun fiind de multe ori imposibil de returnat, iar diferența a fost evidentă. Jucătoarea din Noua Zeelandă a reușit două breakuri și s-a calificat în sferturi fără mari emoții.
Lulu Sun, jucătoare din Noua Zeelandă, a venit din calificările turneului, în timp ce Emma Răducanu a primit acces la turneu în baza unui wildcard.
Emma Răducanu s-a accidentat la spate și la gleznă
Britanica s-a accidentat chiar în primul game din setul al treilea, având nevoie de un time-out medical pentru mai multe minute. Răducanu a alunecat pe iarba londoneză și a cerut imediat fizioterapeutul, care i-a oferit îngrijiri medicale la spate, dar și la gleznă.
După acel moment, jocul ei nu a mai avut aceeași consistență, precum în finalul setului secund, pe care l-a câștigat 7-5.
Emma a avut probleme și ieri, când i-a „încheiat” cariera lui Murray la Wimbledon. Cei doi trebuiau să joace la dublu mixt, dar jucătoarea a anunțat probleme medicale care au făcut-o să se retragă înainte de startul meciului.
Emma Răducanu a avut un parcurs solid până în optimile de finală de la Wimbledon după ce a învins-o pe Maria Sakkari, în două seturi, 6-2, 6-3. În primul tur, Emma Răducanu a învins-o pe Renata Zarazua, locul 98 mondial, scor 7-6, 6-3, iar în turul 2, britanica a trecut de Elise Mertens, locul 33 mondial, scor 6-1, 6-2.
Britanica nu mai intrase în această fază a competiției din 2021 când a reușit această performanță și la Wimbledon și la US Open.
Lulu Sun o va întâlni pe Donna Vekic, locul 39 mondial. Croata a reușit să o învingă pe Paula Badosa 2-6, 6-1, 4-6.
{{text}}