Povestea incredibilă a antrenorului Anton „Tony” Cargnelli, care, după ce a lucrat o scurtă perioadă la cluburile timișorene Politehnica și CAT (Clubul Atletic Timișoara), s-a dus în Italia, unde a câștigat titluri în Serie A cu AC Torino și cu Inter Milano și le-a mai pregătit pe Lazio, Bologna, Palermo, Bari etc
Suntem în 1 aprilie 1927. O cronică a unui meci din Campionatul Regional, Politehnica Timișoara - CAT Timișoara 3-0, publicată în „Universul”, scoate la iveală un detaliu inimaginabil astăzi: „Timișorenii au avut ocazia să vadă un joc frumos între două echipe care au arătat fiecare în felul lor cele datorate antrenorului comun Cargnelli”.
Antrenor comun? În perioada de pionierat a fotbalului se mai întâlneau astfel de situații. Nimeni nu se gândea la conflicte de interese, la blaturi etc. Dar cine era acest Cargnelli? Numele duce cu gândul imediat spre Italia. Și nu e greșit, decât pe jumătate. Anton „Tony” Cargnelli s-a născut la Viena pe 1 februarie 1889, dintr-un tată italian și o mamă austriacă.
Din excelenta lucrare monografică „Politehnica Timișoara. Fotbalul și handbalul”, semnată de cunoscuții jurnaliști locali Octavian Stăncioiu și Viorel Jurcuț, mai aflăm două detalii importante: Cargnelli a fost angajat de cei de la CAT, dar a lucrat voluntar și la Poli! A fost primul antrenor din istoria „studenților”!
Campion în Austria. A bifat și o selecție în națională
Ca fotbalist, a făcut junioratul la Rennweger SV. A continuat, ca senior, la Viktoria Viena, la Germania Schwechat, iar apoi la AF Viena până în 1923, când avea deja 34 de ani. A luat un titlu, cu AF Viena, în sezonul 1913-1914.
Iar în mai 1914, Cargnelli a bifat singura sa selecție în naționala Austriei într-un meci cu Ungaria, încheiat cu scorul de 1-1.
A început să antreneze la FC Muhlburg, în sezonul 1924-1925. Apoi urmează aventura timișoreană. Nu se știe nici cum a ajuns, nici cât a stat exact la Poli și la CAT.
Chinezul i s-a pus în cale
Cert este că la 1 aprilie 1927 era la Timișoara. Atunci, sistemul divizionar era încă doar un vis îndepărtat. Campioana țării se stabilea după un sistem mai complicat. Existau mai multe campionate regionale, iar primele clasate în aceste competiții jucau în sistem eliminatoriu până la desemnarea campioanei.
Scurtă paranteză. În 1927, fotbalul românesc era în plină „hegemonie” instaurată de altă putere timișoreană. Chinezul Timișoara a dominat autoritar fotbalul românesc în perioada 1921 – 1927, când a câștigat 6 titluri consecutive, record care a rezistat până în anii 90 când Steaua a avut, la rândul ei, o secvență de 6 trofee la rând (1992 – 1998). Chinezul și Steaua erau să fie egalate recent de CFR Cluj, care a avut 5 titluri consecutive.
Revenim la eroul poveștii noastre, Tony Cargnelli. Așadar, el a ajuns la Timișoara în ediția 1926 – 1927, când Chinezul câștiga ultimul titlu din acea serie.
Campionatul regional Timiș era format în acel sezon din 8 echipe și a fost câștigat de Chinezul, cu 24 de puncte, urmată de Poli Timișoara, una dintre cele două formații antrenate de Tony Cargnelli, cu 23 de puncte.
Un singur punct l-a despărțit pe Cargnelli de titlul de campion regional și de visul de a juca în sistem eliminatoriu pentru titlul național în România. A doua echipă la care a antrenat atunci Cargnelli, CAT (Clubul Atletic Timișoara), a terminat pe locul 5.
La AC Torino, după primul mare scandal de corupție din Italia
Tony Cargnelli n-a stat mult la Timișoara și a luat drumul Italiei, țara de origine a tatălui său. Și n-a ajuns la vreun club oarecare, ci la AC Torino, care tocmai cucerise primul său titlu din istorie, în ediția 1926 – 1927, sub conducerea tehnicianului maghiar Imre Schoffer.
Curând după sosirea lui Cargnelli la Torino avea să se producă primul cutremur de mare amploare în fotbalul italian. Lui „Toro” i-a fost retras acel titlu, în urma unui prim celebru scandal de corupție din fotbalul italian, „cazul Allemandi”.
Pe 3 noiembrie 1927, „Toro” era deposedată oficial de medaliile de campioană din cauza unor acte de corupție. Titlul din ediția 1926-1927 a rămas revocat până în ziua de azi.
Dar fostul tehnician de la Poli și CAT Timișoara a reușit să facă pe AC Torino să depășească momentul. Și a câștigat titlul și în sezonul 1927 – 1928.
7titluri are în palmares AC Torino. Primul a fost câștigat cu Toni Cargnelli în rol de antrenor principal
Primul an în Italia, primul titlu!
La primul sezon ca antrenor în Italia, Tony Cargnelli a câștigat titlul! Primul titlu din cele 7 pe care le are în palmares gruparea „granata”.
Serie A încă nu se inventase (primul sezon în forma de organizare pe care o știm și astăzi a fost 1929 – 1930). Campionatul Italiei se numea „Divisione Nazionale”, era format din două grupe a câte 11 formații. Primele 4 din fiecare grupă jucau un fel de play-off. AC Torino a câștigat Grupa A, cu 30 de puncte, urmată de Genoa, cu 29 de puncte. Apoi a fost cea mai bună și din faza finală, cu 19 puncte, urmată tot de Genoa, cu 17 puncte.
Festival ofensiv!
Încă un amănunt despre acea echipă antrenată de Tony Cargnelli. În clasamentul golgheterilor în acel sezon, pe primele două poziții s-au situat Julio Libonatti (35 de goluri) și Adolfo Baloncieri (31 de goluri), ambii de la „Toro”.
Asta în perioada în care în Italia străluceau nume ca Silvio Piola (golgheterul all-time din Serie A până azi, cu 274 de goluri) și Giuseppe Meazza (locul 4 în acest clasament, cu 216 goluri), monumentalul fotbalist care dă și azi numele stadionului lui Inter.
AC Torino a marcat 111 goluri (78 în Grupa A și 33 în „play-off”) în 34 de meciuri! Ni-l putem închipui pe Tony Cargnelli ca pe un Zdenek Zeman al anilor 20-30, un antrenor care punea preț pe jocul ofensiv total.
„Nebunia” a continuat în ediția 1928 – 1929, când AC Torino a câștigat Grupa A (formată din 16 echipe) cu 48 de puncte, cu 6 peste AC Milan. În acel sezon, n-a mai fost play-off, ci s-a jucat o finală cu Bologna, câștigătoarea Grupei B.
AC Torino a pierdut acea finală. Bologna s-a impus pe terenul ei cu 3-1, AC Torino a câștigat acasă cu 1-0. Și s-a mai jucat un meci, pe teren neutru, la Roma, când s-a impus Bologna cu 1-0.
Dar și în acel sezon AC Torino a fost o „mașină de goluri”: 115 în cele 30 de meciuri din grupă. Iar golgheterul campionatului a fost de la „Toro”, Gino Rossetti, cu 36 de goluri!
De la titlu, la Serie B și Serie C!
În mod surprinzător, în ciuda rezultatelor excepționale, a evoluțiilor încântătoare (nu sunt imagini, dar n-avea cum să fie astfel la o echipă care marca atât de mult), Tony Cargnelli avea să urmeze un traseu incredibil. Toată cariera lui a fost un soi de „roller-coaster”. Când sus, când jos.
În 1930 a ajuns în Serie B, la Palermo, iar în 1932, Cargnelli a fost pe banca tehnică a celor de la Foggia, în Serie C, pe care însă i-a promovat în B. Incredibil.
În ediția 1933 – 1934, după doi pași în spate, Cargnelli a făcut și un pas înainte. A mers la Bari, în Serie B, unde a făcut minuni, fiind aproape de prima promovare a acestei grupări în Serie A. A pierdut însă finala cu Sampierdarenese Genova (în 1946, din fuziunea celor de la Sampierdarenese și Andrea Doria a rezultat celebra Sampdoria).
În 1935, Cargnelli s-a întors la AC Torino. N-a mai luat titlul, dar a reușit ceva important, a reușit să salveze echipa de la retrogradare.
În 1936, s-a întors la Bari, pe care a ținut-o doi ani în Serie A.
Premieră și la Inter: prima Cupă a Italiei
Din 1938, cariera lui Tony Cargnelli a cunoscut un nou traseu ascendent incredibil. S-a repetat istoria din 1927. A fost numit pe banca echipei care cucerise titlul în Italia în ediția 1937 – 1938: Inter Milano!
Și aici Tony Cargnelli a rămas în istoria clubului cu o premieră. Până la venirea antreorului trecut pasager și pe la Timișoara, Inter câștigase 4 titluri. Nu reușise însă să pună mâna pe Cupa Italiei. E drept, se disputaseră doar 4 ediții.
Inter se numea atunci „Ambrosiana” și a defilat, eliminându-le „italienește”, rând pe rând, pe Napoli, Livorno, AS Roma (toate învinse cu 1-0). În semifinale, Inter a depășit-o pe Genoa, scor 3-1, iar în finală a cucerit trofeul după un meci cu Novara, scor 2-1.
Al doilea „Everest”: titlul cu Inter!
Tony Cargnelli a urcat din nou pe primul loc în Italia, cucerind al doilea titlu din cariera sa la finalul ediției 1939 – 1940. Ambrosiana – Inter a terminat pe primul loc, cu 44 de puncte, cu 3 peste Bologna.
Frumoasă revanșă în fața echipei care îi „furase” titlul cu 11 ani înainte.
Inter avea să mai aștepte încă 13 ani până la un nou titlu post Tony Cargnelli.
20de titluri a strâns Inter Milano după laurii câștigați în 2024. Doar Juventus Torino, cu 36 de trofee, este mai galonată în Serie A
Al treilea mandat la „Toro”, apoi Lazio
După acest campionat câștigat, Tony Cargnelli a plecat din nou! Drumul urmat a fost unul cunoscut, la AC Torino, unde era deja la al treilea mandat. A stat din 1940 până în 1942.
A urmat pauza forțată cauzată de Al Doilea Război Mondial. În sezoanele 1946 - 1947 și mare parte din 1947 - 1948, Tony Cargnelli a pregătit-o pe Lazio.
Au urmat câteva mandate fără mai realizări la Lucchese, Bologna și Alessandria, unde a avut ultima aventură ca antrenor, în ediția 1950 – 1951, în Serie C.
La 62 de ani, Tony Cargnelli a decis să se retragă.
Legendarul antrenor care a trecut pasager pe la Timișoara, unde a antrenat concomitent două echipe, iar apoi a câștigat primul titlu din istoria lui AC Torino, prima Cupă din istoria lui Inter, care a mai luat un titlu și cu „nerrazzurii”, a murit pe 27 iunie 1974, la 85 de ani.
Un „update” de la un cititor: când a venit și când a plecat Toni Cargnelli de la Timișoara
Cu ajutorul unui cititor, Siegfried Scharer, un fan al celor de la Ripensia Timișoara stabilit în Germania de 40 de ani, am deslușit alte amănunte din cariera lui Toni Cargnelli relatate de presa de limba germană din acea vreme.
Prima mențiune a sosirii lui Toni Cargnelli la Timișoara a apărut în „Temeszvar Zeitung” (n.r. - „Ziarul de Timișoara”), din 10 septembrie 1926. Atunci, în patru rânduri de pe o coloană a ziarului se menționau următoarele:
„Antrenorul nou al CAT-ului
Tony Cargnelli jucătorul și mai tarziu antrenorul echipei WAF Viena a sosit în Timișoara și a început pregătirea echipei”.
Antrenorul austriac a plecat de la Timișoara înainte de sfârșitul lunii aprilie 1927. Așadar, mandatul lui la CAT Timișoara și Poli Timișoara a durat aproape 8 luni.
„Șederea într-o țară cu limba străină și condiții neobișnuite l-au convis până la urmă să se reîntoarcă la Viena”
În „Sport Tagblatt” (n.r. - „Cotidianul sportiv”) din 27 aprilie 1927 a apărut un articol mai amplu dedicat antrenorului, intitulat simplu „Toni Cargnelli”. Iată conținutul:
„Vechii cunoscători ai fotbalului își mai aduc aminte de jucătorul WAC (n.r. - clubul Wiener AC) și WAF-ului (n.r. - clubul Wiener AF, sau AF Viena), Toni Cargnelli. Cargnelli a fost un luptător și un jucător tehnic. A jucat aproape pe toate posturile deoarece a fost printre puținii fotbaliști care au înțeles fotbalul și de aceea nu a trebuit să se bazeze pe forță. În anul 1917 s-a retras ca jucător și s-a străduit să pună în practică cunoștințele dobândite pe teren, ca antrenor.
Și-a însușit cunoștințele teoretice la Universitatea Germană, fiind conștient că nu e de ajuns să arate jucătorilor cum să joace mingea, ci să și poată aprecia cât efort fizic poate cere fiecărui jucător. Antrenamentul fizic nu este un lucru mecanic, ci trebuie lucrat individual și asta este posibil doar dacă ai cunoștințele necesare.
Datorită experienței sale, a reușit să obțină angajamente în Germania, la Köln și Idar unde a stat aproape cinci ani și unde a obținut rezultate foarte bune. Acum un an a primit o ofertă foarte avantajoasă din Timișoara încât a rupt legăturile cu Germania și s-a mutat la Timișoara unde a preluat echipele CAT și Politehnica. Și aici a obținut rezultate foarte bune, dar șederea într-o țară cu limba străină și condiții neobișnuite l-au convis până la urmă să se reîntoarcă la Viena, unde a sosit de câteva zile. Cu toate că are câteva oferte din Germania, dorește, după șase ani în străinătate să-și găsească un angajament în Viena”.
Așadar, Toni Cargnelli nu s-a retras ca jucător în 1923, la 34 de ani, ci în 1917, la doar 28 de ani. Și n-a început să antreneze la FC Mulhburg, în sezonul 1924 - 1925, ci în 1917.
Până la urmă, după aventura de la Timișoara, Cargnelli nu și-a continuat activitatea la Viena, ci în Italia. De aici, firul poveștii se știe.
{{text}}