Mijlocașul lui Bayern și al naționalei Germaniei, Leroy Sane, a fost operat în zona pubiană, luni dimineață, și s-ar putea întoarce pe teren într-o lună.
Pentru Leroy Sane, Euro 2024 s-a încheiat cu o dublă dezamăgire. Din cauza durerilor în zona pubiană, internaționalul german n-a mai ieșit de la cabine pentru a doua repriză a „sfertului” cu Spania (1-2). Astfel că a trăit eliminarea Germaniei de pe banca de rezerve.
Leroy Sane și-ar putea relua pregătirile la sfârșitul lunii iulie
Mai mult, luni dimineață a ajuns pe masa de operație! Potrivit tabloidului Bild, el fost supus unei intervenții chirurgicale minim invazive, în zona inghinală, între mușchii abdominali și peritoneu. Apoi a fost folosită o plasă pentru stabilizare.
Sané, 28 de ani, trebuie să rămână în spital pentru o zi și apoi poate pleca nou acasă. Dar are nevoie de o perioadă de odihnă totală. Trei săptămâni, după care se va putea alătura coechipierilor de la Bayern, pe 29 iulie, la startul pregătirilor pentru stagiunea 2024 - 2025.
Leroy Sane se confrunta de câteva luni cu inflamația osului pubian
Problema lui Sane la osul pubian (o inflamație) a început în urmă cu mai multe luni în urmă. La club fost tratat conservativ, adesea menajat, iar când a jucat, a făcut-o mereu cu dureri. Inclusiv forma sa sportivă a avut de suferit.
Cu aceeași situație s-a confruntat la Euro 2024. Inclusiv în prima repriză a „sfertului” cu Spania (1-2), când, potrivit Bild, a avut dureri puternice și s-a cerut singur afară, la pauză: „Nu mai putea să tragă la poartă și nici să sprinteze”. Astfel că operația n-a mai putut fi evitată.
{{text}}