Gigi Becali (66 de ani), patronul FCSB-ului, a anunțat plecarea lui Eduard Radaslavescu (19 ani) la Farul Constanța. Criticat de-a lungul timpului de patronul campioanei României, Radaslavescu se întoarce la formația care l-a crescut.
Becali a anunțat detaliile mutării. Fotbalistul a fost cedat definitiv la Farul Constanța, deși FCSB le plătea celor de la Farul 850.000 de euro în 2022. Campioana României va primi jumătate din sumă în cazul în care Farul îl va vinde mai departe.
Gigi Becali a anunțat plecarea lui Eduard Radaslavescu: „I l-am dat gratis lui Gică Hagi”
„Am dat pe Nedelcu 2 milioane de euro și l-am dat gratis. Nu putem să ne batem joc de bani. Pe Radaslavescu am dat 850.000 de euro și i l-am dat lui Gică (n.r. - Hagi). Dacă îl vinde îmi dă jumătate din sumă. I l-am dat gratis”, a declarat Gigi Becali, la „DigiSport Special”.
Radaslavescu a fost dorit în trecut de Botoșani, dar a refuzat. Apoi, și Farul l-a vrut împrumut, dar mijlocașul a ales să rămână la FCSB în speranța că se va impune. Nu a reușit, astfel că va evolua pentru Farul Constanța.
Eduard a jucat 47 de meciuri la FCSB în cei doi ani de când a fost cumpărat de la Farul, a marcat două goluri și nu a dat vreo pasă decisivă. Este cotat de site-ul Transfermarkt la 400.000 de euro.
Acum, FCSB îi are pe Alexandru Musi, Tavi Popescu și Andrei Pandele pentru regula U21, plus Alexandru Pantea, care va reveni pe teren în aproximativ o lună.
Patronul FCSB-ului este convins că a dat o adevărată lovitură cu Marius Ștefănescu (25 de ani). Transferat de la Sepsi pentru 1,3 milioane de euro, acesta a debutat cu gol în tricoul campioanei României, în Supercupa cu Corvinul Hunedoara, câștigată de FCSB, scor 3-0. Conducătorul a vorbit și despre transferurile pe care le-a făcut la FCSB în această vară.
„Țineți minte ce spun eu, Ștefănescu e un jucător de talie mondială. O să vedeți cât de curând cine e Ștefănescu. Lui Kiki i-am dat bani la semnătura, și Popa a costat. Baba (n.r. - Alhassan) e alt fotbalist. De ce să iau niște «ciurucuri» când eu am niște fotbaliști care au crescut în valoare?
E adevărat că nu sunt jucători de Liga Campionilor în acest moment. Dumnezeu ne-a dat echipa asta (n.r. - Virtus), iar apoi Maccabi Haifa (n.r. - Tel Aviv). Vom deveni capi de serie dacă îi vom elimina cu ajutorul lui Dumnezeu”, a declarat Becali, în cadrul aceleiași intervenții.
{{text}}