Naționala masculină de handbal tineret a României participă de miercuri la Campionatul European U20 din Slovenia. Într-o grupă cu Ungaria, Norvegia și Cehia, selecționata pregătită de Adrian Petrea debutează miercuri împotriva scandinavilor. Obiectivul este clasarea pe primele 14 locuri, care ar permite calificarea la CM U21 de anul viitor din Polonia.
Lotul condus de Adrian Petrea s-a pregătit din luna iunie la Sighișoara. Au urmat meciurile de la Trofeul Carpați, programate la Vaslui, iar până luni echipa a fost în cantonament la Făgăraș. După victoria cu Polonia, 34-29, de la Trofeul Carpați, tinerii tricolori au căpătat o mare doză de încredere în propriul potențial, iar selecționerul Adrian Petrea consideră că naționala este pregătită pentru Campionatul European.
„Echipa s-a prezentat bine, ritmul de joc a crescut, jocul colectiv specific planului de joc a funcționat bine, în special pe faza de apărare, unde am câștigat mingi. Sper ca emoțiile și presiunea acestui turneu european la care formația este prezentă în premieră să nu perturbe planul de joc. Mai sunt câteva detalii de pus la punct, dar într-o proporție mare, eu sunt mulțumit de exprimarea echipei în toate compartimentele”, a declarat pentru GSP, Adrian Petrea.
România este obligată să bată Norvegia!
Favorita grupei la campionatul European este Ungaria, dar România trebuie să câștige la debut cu Norvegia pentru a spera la locul secund, de pe care se poate califica în faza principală la EURO 2024.
„Grupa nu este ușoară, dar nici cea mai grea. Am demonstrat, nu o dată, că dacă sportivii respectă planul de joc și intră pe teren cu determinare și curaj, putem obține victorii în fața unor echipe de elită”, a spus Adrian Petrea.
Dinamoviștii Stanciuc și Cozmaciuc sunt titulari!
România a deplasat la europeanul din Slovenia un lot de 18 sportivi, printre care: dinamoviștii Daniel Stanciuc și Alin Cozmaciuc, turdeanul George Pințoiu, suceveanul Cătălin Zarițchi sau interul de la CSM București, Bogdan Voica. În lot este și un jucător care se pregătește în Germania, portarul Luca Berghoffer - Rhein Nekar Lowen.
La a 14-a ediție a Campionatului European U20 participă 24 de echipe, împărțite în 6 grupe de 4. În faza principală se califică câștigătoarele grupelor și cele mai bune 2 formații de pe locul secund. România joacă miercuri cu Norvegia, joi cu Ungaria și sâmbătă cu Cehia.
Un prim „7” posibil pentru România: Cozmaciuc, Zarițchi, Voica, Stanciuc, Radu, Grigore, Gheorghe.
Lotul României pentru CE U20:
- Portari: Dragoș Podovei - CSU Suceava, Alin Cozmaciuc - Dinamo, Luca Berghoffer - Lowen
- Extreme stânga: Cătălin Zarițchi - CSU Suceava, Lucas Sabou - Minaur, Ștefan Armanu - HC Buzău
- Interi stânga: Bogdan Voica - CSM București, George Pințoiu - Potaissa Turda
- Coordonatori: Daniel Stanciuc - Dinamo, Alexandru Golea - CSM Focșani, Mihnea Toma - Steaua
- Interi dreapta: George Radu- CSU Suceava, David Noțigan - CSU Cluj Napoca
- Extreme dreapta: Sorin Grigore - CSU Suceava, David Pavlov- CSM Focșani
- Pivoți: Alexandru Focșăneanu - CSU Suceava, Eduard Gheorghe - Steaua, Bogdan Oancea - CSM București
- Antrenori: Adrian Petrea, Ionuț Pușcașu, Rudi Stănescu.
{{text}}