Opinii   •   EDITORIAL

Cine mai merge pe mâna Spaniei?

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  miercuri, 10 iulie 2024

Continuându-și parcursul impecabil, 6 victorii din 6 partide, Furia Roja va disputa finala CE de duminică, 14 iulie, după ce a trecut și de Franța. Performanță demnă de laudă și pentru că a îngenuncheat o Franță aflată la cea mai reușită prestație de la Euro 2024.

În care a marcat, de altfel, primul și singurul ei gol din acțiune la actualul turneu final. În ciuda faptului că au deschis scorul, răsturnat de iberici în numai 4 minute, "cocoșii galici" au pierdut meciul. Plusul lor de formă și de ambiție n-a ajuns în duelul cu niște adversari mai dotați, dar și mai înfipți. Mai agresivi în sensul pozitiv al cuvântului.

Această nouă abordare e considerată opera selecționerului Luis de la Fuente. Dacă până la el, tradițional, naționala era alcătuită majoritar din jucători de la Real Madrid și Barcelona, cu unul ori doi de la Atletico Madrid, De la Fuente a convocat la lot tot mai mulți fotbaliști de la formații din Țara Bascilor, recunoscuți pentru dârzenie și mândrie.

Contra Franței, marți seara, a folosit 3 de la Athletic Bilbao și 3 de la Real Sociedad San Sebastian, iar schimbarea atitudinii s-a văzut. Spania a fost mai implicată, mai prezentă.


Deși fără Pedri, accidentat, linia de mijloc Rodri - Ruiz - Olmo s-a dovedit superioară. Dominantă. Împingând permanent jocul către careul lui Maignan, ea a făcut legea în zona centrală. Ca atare, Franța n-a mai avut după 1-2 decât două ocazii de gol, irosite însă de Theo Hernandez (76) și Mbappe (86).

Chiar dacă suspendările lui Carvajal și Le Normand i-au silit pe iberici să improvizeze în defensivă, ei au asigurat prompt dublajul la Mbappe și n-au intrat nicio clipă în panică. Oarecum liniștiți, stăpâni pe situație, s-au îndreptat către un succes meritat în fața unui adversar "lipsit de idei, de varietate și de intensitate" (l'Equipe).

Impresia lăsată de "cocoși" a fost accentuată și de ziua slabă, repetat slabă!, a căpitanului Mbappe, care iarăși nu și-a găsit locul și culoarele. La fel, nici coechipierii lui n-au strălucit. În ansamblu, aproape fără excepție, elevii lui Deschamps au rămas datori fanilor, care nu s-au sfiit să amendeze, conform cotidianului citat, "Parodia de fotbal oferită de milionarii noștri".

Apropo de această remarcă, nu-i momentul să dezvolt subiectul. Dar e de spus, fie și în viteză, că 5 dintre membrii lotului francez (K. Coman, Dembele, Kante, Griezmann, Mbappe) încasează lunar de la cluburile lor măcar un milion de euro! Iar Mbappe chiar șase, salarii cu adevărat faraonice.


Când cel mai puțin câștigă rezerva Zaïre-Emery, "numai" 41.700 de euro pe lună, nu ți-e greu să înțelegi că fotbalul a cam luat-o razna, dar și că de la acești băieți poți și trebuie să ai pretenții.

În măsura în care Euro 2024 n-a fost competiția lui Mbappe și nici a altor vedete consacrate, turneul din Germania consemnează triumful atacantului spaniol Lamine Yamal, autorul golului egalizator, recomandat de același l'Equipe ca "O bijuterie pentru istorie". Devenit cel mai tânăr marcator all-time la un turneu final de anvergură, căci a doborât recordul legendarului Pele, Yamal va împlini 17 ani sâmbătă, 13 iulie, în preziua finalei. Nepermis de tânăr pentru atât har și atâta glorie, nu?

În sfârșit, indiferent cine va învinge miercuri seară în semifinala dintre Anglia și Olanda, comentatorii cad de acord că favorită la titlul continental trebuie socotită Furia Roja. E, dacă-mi dați voie, și părerea mea. Cine mai merge pe mâna Spaniei?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.