International   •   Euro 2024   •   OLANDA - ANGLIA 1-2

Suporterii Angliei au avut un șoc » Unde l-au descoperit pe Gareth Southgate! Incredibil ce a urmat

Gareth Southgate, selecționerul Angliei / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 11 iulie 2024

Înaintea semifinalei cu Olanda (2-1), un ofițer de poliție german a fost sărbătorit de fanii englezi pentru că semăna leit cu selecționerul Angliei, Gareth Southgate.

Anglia s-a calificat în ultimul act la Euro 2024, dar suporterii l-au sărbătorit pe selecționerul Gareth Southgate înaintea semifinalei de la Dortmund, cu Olanda (2-1). Sau, mai bine, zis, sosia acestuia!

Suporterii englezi au sărbătorit cu un polițist care seamănă leit cu selecționerul Gareth Southgate

În centrul orașului, ei au dat cu ochii de-un ofițer german de poliție care seamănă leit cu tehnicianul britanic. Și-au creat în jurul lui un adevărat show. Muzical!


VIDEO. Fanii Angliei sărbătoresc un ofițer de poliție care seamănă cu Southgate

Ei au cântat cu voce tare „Whole Again”, de Atomic Kitten – dar într-o versiune ușor adaptată: „Southgate, you're the one, you still turn me on. Football's coming home again“ („Southgate, tu ești acela, încă mă aprinzi. Fotbalul vine din nou acasă”).

Reacția polițistului și comentariile apărute ulterior

Reacția polițistului? Ușor jenat, a clătinat ușor din cap, a ridicat din sprâncene, dar a și zâmbit la un moment dat. Sub videoclipul postat pe X.com n-au întîrziat să apară comentariile. Un suporter s-a întrebat dacă nu cumva e vorba despre fratele geamăn al selecționerului, Gareth Northgate.


Iar altul a opinat că „nu e de mirare că Anglia nu va câștiga dacă Southgate trebuie să lucreze și ca ofițer de poliție”. Dar n-a fost așa. Câteva ore mai târziu, sub comanda adevăratului Gareth Southgate, reprezentativa Albionului a învins Olanda cu 2-1, goluri Harry Kane, Ollie Watkins, respectiv Xavi Simons. Iar acum se pregătește pentru finala cu Spania, de duminică.

Adevăratul Gareth Southgate a rezolvat calificarea cu două schimbări inspirate: „Am simțit”

„Am jucat excelent. A fost o partidă extrem de complicată, a trebuit să ne adaptăm pe parcurs, mai ales defensiv. Finalul este unul special pentru întreaga echipă, vine ca o răsplată pentru întreaga muncă a băieților”, a declarat selecționerul, imediat după ultimul fluier al „cavalerului în negru”, Felix Zwayer.

Despre inspirația din momentul schimbărilor din minutul 81, Ollie Watkins și Cole Palmer, Southgate a declarat următoarele: „Cel mai important lucru este că toți jucătorii sunt pregătiți să intre pe teren. Din punct de vedere fizic, am simțit că începem să ne pierdem din prospețime, Harry Kane fiind și ușor lovit.

Ollie poate presa și se poate strecura cu ușurință în spatele defensivei adverse. Am simțit că este un moment bun pentru a încerca cu el. Sunt foarte fericit pentru el!”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.