Bogdan Rath, selecționerul singurei naționale calificate la Jocurile Olimpice, dezvăluie într-un interviu pentru GSP.ro care e filosofia după care se ghidează și cum încearcă să-și mobilizeze poloiștii înaintea meciurilor de la Jocurile Olimpice. Fost jucător de calibru, Rath a preluat naționala de polo în 2022, revirimentul „tricolorilor” începând chiar în timpul mandatului său.
Au mai rămas mai puțin de trei săptămâni până la debutul naționalei de polo la Jocurile Olimpice, competiție unde echipa masculină se întoarce după o pauză de 12 ani. Pe 28 iulie, România va da piept cu Grecia, în Aquatic Center din Saint-Denis.
Bogdan Rath, 52 de ani, cel care a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, o dată pentru România și ulterior sub culorile Italiei, a vorbit în dialogul purtat cu Gazeta Sporturilor despre etica pe care încearcă să le-o transmită jucătorilor săi, înaintea duelurilor de „foc” de la Paris. Tehnicianul e încrezător că poloiștii pot da o replică solidă naționalelor consacrate peste care vom da la Jocurile Olimpice.
Bogdan Rath: „Dacă dai non-stop 100%, nu ai cum să ai regrete”
„În primul rând, jucătorii trebuie să-și dea seama că nu există adversari pe care nu-i pot bate! Și asta le-am demonstrat-o deja. S-a adeverit. Nu mereu, dar de câteva ori.
Când am venit acum doi ani, eram foarte surprins... Vedeam două lucruri. Primul: nu se distrau când se antrenau și când jucau, și asta nu e bine. Erau foarte încrâncenați, parcă supărați. Iar acesta-i un lucru rău în sport. Trebuie să fii bucuros de ceea ce faci, iar asta am reușit să modific.
Al doilea lucru... Să facă non-stop lucrurile la 100%. Și dacă dai non-stop 100%, nu ai cum să ai regrete. Să crezi și să dai totul! Dacă nu merge, măcar dormi liniștit noaptea.
E cel mai rău să-ți zici: «Poate dacă făceam aia, dacă făceam...». N-am regrete niciodată, eu asta le-am spus. Mi-am rupt mușchii pe mine, am stat departe de familie, am făcut tot ce se putea uman posibil. N-am niciun regret că am pierdut meciul ăla sau meciul celălalt. Au fost mai buni? Asta e!”.
Am trăit acest sport în mod total! Nu există jumătăți de măsură, sferturi. La acest nivel, sportul trebuie să fie primul lucru în viața ta, să te gândești non-stop la asta. Eu rămâneam conectat la jocul de polo, la situații, chiar și când eram afară. Asta încerc să le imprim și lor.
- Bogdan Rath, selecționerul naționalei de polo masculin
2003e anul în care Bogdan Rath a devenit vicecampion mondial cu naționala Italiei. În 2001, cucerise argintul european, tot alături de italieni
Programul naționalei masculine de polo la Jocurile Olimpice
- 28 iulie, ora 22:05 » România-Grecia
- 30 iulie, ora 17:35 » SUA-România
- 1 august, ora 20:30 » România-Croația
- 3 august, ora 20:30 » Italia-România
- 5 august, ora 22:40 » România-Muntenegru
Avem Grecia, avem America, avem Muntenegru, sunt echipe cu care am fost foarte aproape de un rezultat bun, am recuperat distanța care era între noi într-un timp foarte scurt și sper că acolo, la cea mai mică ezitare a lor, să putem face un rezultat bun. Toți au înțeles că acolo nu e un punct de sosire, e, efectiv, un punct de plecare. Ei sunt foarte mici ca vârstă, eu zic că foarte mulți dintre ei mai pot prinde ușor două cicluri olimpice. Au înțeles acest lucru și au mai înțeles că nu trebuie să lase nimic pe data viitoare.
- Bogdan Rath, selecționerul naționalei de polo masculin
{{text}}