Doar câteva ore ne separă de startul ediției #107 din SuperLiga # Cine ia titlul? Cine retrogradează? Continuă suporterii să vină pe stadioane într-un număr foarte mare? Care va fi primul antrenor demis? Vor juca arbitrajele din nou un rol-cheie? Sunt câteva dintre întrebările dezvoltate într-un material special publicat de GSP.ro în ziua în care debutează campionatul 2024/'25.
Înainte de începerea campionatului, Gazeta Sporturilor lansează cele mai importante zece întrebări, care își vor afla răspunsul pe parcursul sezonului.
1. Păstrează FCSB titlul?
FCSB a dominat stagiunea precedentă, la finalul căreia a câştigat campionatul după 8 sezoane de pauză, şi porneşte în noul sezon din postura de favorită, aşa cum este cotată de principalele case de pariuri și așa cum indică și portalul de specialitate Transfermarkt.
31,88 milioane euroînsumează cotele de piață ale jucătorilor FCSB. Următoarea în topul Transfermarkt e Rapid, cu o valoare a lotului de 25,41 milioane
Privind peste istoria roş-albaştrilor din „era Becali”, aceştia au reuşit de fiecare dată să câştige cel puţin două titluri consecutive. S-a întâmplat în 2004/2005 - 2005/2006, apoi în 2012/2013 - 2014/2015, când s-au impus de trei ori la rând.
Principalul avantaj al bucureştenilor constă în faptul că, în mare parte, şi-au păstrat lotul intact. A plecat un singur jucător important, Florinel Coman, dar a fost bifat un transfer major: Marius Ștefănescu. Rămâne de văzut cum va reuși FCSB să gestioneze programul încărcat, în cazul probabil în care campioana va ajunge măcar în grupele Conference League.
FCSB este campioana en-titre a României2. Se ridică Universitatea Craiova şi Rapid la nivelul fanilor?
Fără titlu din 1991, oltenii trăiesc fiecare început de sezon cu speranţa că aşteptarea va lua sfârşit. Din 2014, de când fotbalul craiovean a revenit pe prima scenă, cel mai aproape de câştigarea campionatului au fost în 2020, când au visat până în ultimul meci, „finala” cu CFR Cluj, pierdută cu 1-3 chiar pe „Ion Oblemenco”. În ciuda eșecurilor repetate, fanii CS Universitatea au fost o prezență constantă pe podium în clasamentul spectatorilor.
O situaţie similară găsim şi la Rapid, o altă formaţie importantă care a trecut peste momentele dificile cu ajutorul suporterilor.
Şi în acest sezon, Universitatea Craiova şi Rapid se regăsesc pe lista favoritelor la titlu. Au fost active pe piaţa transferurilor, au loturi echilibrate şi sunt printre formaţiile stabile din punct de vedere financiar.
Cât despre un dezavantaj major - tocmai modul pătimaş de a trăi fiecare moment ar putea conduce la decizii neinspirate, așa cum s-a întâmplat în trecut.
3. Dan Petrescu, o nouă minune?
„Dane, mai fă o minune!”, mesajul afişat de o fană în timpul unui meci din precedentul mandat şi pe care clujenii l-au reactivat în momentul când au anunţat revenirea lui Petrescu în Gruia, devine un îndemn pentru cei care cred într-un nou titlu câştigat de CFR.
Dan Petrescu a revenit la CFR ClujCu un lot schimbat radical faţă de sezonul 2022/'23, „Bursucul” are misiunea de a reconstrui rapid o echipă imbatabilă, una care să readucă titlul în vitrina CFR-ului, iar pe el să-l catapulteze în istorie. Cu încă un triumf în campionat, ar ajunge la şapte titluri, o performanţă realizată până acum doar de Nicolae „Nicușor” Dumitru!
4. Tic-tac! Care va fi primul antrenor demis?
Spre deosebire de ediţiile anterioare, noul sezon porneşte la drum cu doar doi antrenori noi, Neil Lennon şi Mehmet Topal, aspect care, la prima vedere, relevă continuitate la nivelul băncilor tehnice. Pe de altă parte, cele 28 de schimbări din campionatul 2023/'24 sunt o dovadă clară că patronii din România nu au răbdare.
Iată care au fost primii antrenori înlocuiţi în precedentele şapte stagiuni şi în ce etapă au bifat aceștia ultimul meci:
- 2023/'24 ➔ Eugen Neagoe (CSU Craiova) - etapa #2;
2022/'23 ➔ Anton Petrea (FCSB) - etapa #2;
2021/'22 ➔ Marinos Ouzounidis (CSU Craiova) - prima etapă;
2020/'21 ➔ Gheorghe Mulţescu (Dinamo) - prima etapă;
2019/'20 ➔ Bogdan Andone (FCSB) - etapa #3;
2018/'19 ➔ Edward Iordănescu (CFR Cluj) - prima etapă;
2017/'18 ➔ Dan Alexa (Concordia) - prima etapă.
Note:
- în sezonul 2019/'20, nu a fost luat în calcul Eugen Neagoe (Dinamo), care a avut o problemă cardiacă în meciul din runda a doua şi a fost nevoit să renunţe;
- nici Dan Vasilică (FCU Craiova) nu a fost luat în considerare, fiind interimar o etapă în campionatul 2023/'24.
5. Alt sezon, alt chin pentru Dinamo?
Ultimul deceniu a fost pentru Dinamo cel mai slab din toată istoria clubului. De la pretendentă la titlu, a ajuns, mai întâi, să rateze cupele europene, apoi play-off-ul, să se salveze de la retrogradare prin mărirea numărului de echipe, să pice în „B” şi să devină o prezenţă constantă în barajul de menţinere/promovare.
Întorși în SuperLiga la startul ediţiei anterioare, „câinii” au început campionatul trecut cu mulţi dintre protagoniștii promovării, apoi, după un start dezastruos, l-au instalat pe Kopic, căruia i-au dat putere deplină, inclusiv la transferuri, la Dinamo ajungând străini experimentaţi, unii cu salarii peste media competiției.
În vară, conducătorii lui Dinamo au schimbat iar politica, s-au axat pe achiziţionarea de tineri jucători autohtoni. Au fost sau nu inspiraţi? Rămâne de văzut prin ce emoţii vor mai trece dinamoviştii în noul sezon.
6. Cine va impresiona dintre jucătorii U21?
Sezonul trecut s-a încheiat cu o dispută între finanţatorii Gigi Becali şi Mihai Rotaru legată de favoriţii lor, Tavi Popescu, respectiv Ştefan Baiaram. Tot cei doi patroni au fost în această vară şi principalii contestatari privind regula U21.
Până la o posibilă eliminare a legii impuse de FRF în 2016, iată care sunt principalele variante de jucători români născuţi după 1 ianuarie 2002 pentru fiecare club în parte:
- FCSB ➔ Oct. Popescu, A. Pandele, Al. Pantea, Al. Musi;
CFR Cluj ➔ R. Sava, M. Ilie, R. Filip;
CSU Craiova ➔ Ştefan Baiaram, D. Bană, M. Danciu;
Farul ➔ C. Grameni, D. Sîrbu, G. Dănuleasă, L. Andronache, I. Cojocaru;
Sepsi ➔ D. Oroian, B. Oteliţă, Fl. Renţa, D. Popşa;
Rapid ➔ A. Borza, R. Bădescu, C. Vulturar, R. Pop;
UTA ➔ Cr. Mihai, R. Popa;
Oţelul ➔ R. Tănasă, A. Hofman, S. Rus;
Hermannstadt ➔ I. Stoica, Dr. Iancu, Al. Jipa;
U Cluj ➔ R. Silaghi, St. Andrei;
Petrolul ➔ M. Bratu, D. Radu, M. Rădulescu;
Poli Iaşi ➔ Ş. Ştefanovici, A. Gheorghiţă, L. Mihai, M. Tănasă;
Dinamo ➔ C. Cîrjan, A. Bani, C. Amzăr, A. Borduşanu;
FC Botoşani ➔ G. David, Z. Mitrov, Ş. Bodişteanu;
FC Buzău ➔ S. Pîrvulescu, R. Sălceanu;
Unirea Slobozia ➔ O. Perianu.
7. Un nou sezon cu peste 7.000 de spectatori/meci?
Cel mai mare câștig din sezonul trecut l-a reprezentat revenirea fanilor în tribune, aceştia stabilind cea mai bună medie din ultimele 20 de ediţii - 7.119 spectatori/meci.
Iată care au fost campionatele de după '90 în care s-au înregistrat medii de peste 7.000 spectatori/meci:
- 2002/'03 ➔ 7.703 spectatori / meci;
- 1990/'91 ➔ 7.573 spectatori / meci;
- 2003/'04 ➔ 7.268 spectatori / meci;
- 2023/'24 ➔ 7.119 spectatori / meci.
8. Rezistă nou-promovatele?
Slobozia este cel mai nou oraş care ajunge în Liga 1. Adrian Mihalcea a promovat cu un lot mediocru, fără vedete.
De asemenea, Buzăul a revenit pe prima scenă după o pauză de 15 ani, noua echipă Gloria - care nu deţine palmaresul fostei echipe - a beneficiat şi de faptul că două dintre contracandidatele din „B” nu au avut drept de promovare. Şi în cazul buzoienilor, antrenorul a jucat un rol esenţial. Astfel, la doar 38 de ani, Andrei Prepeliţă îşi trece în cont o nouă performanţă, după ce a salvat-o pe FC Argeş de la retrogradare şi a calificat-o în play-off.
Cele două grupări sunt principalele vizate în lupta pentru supravieţuire. Statistic, au însă un mare avantaj: niciuna dintre promovatele ultimelor 5 sezoane nu a retrogradat!
Ce au făcut promovatele în precedentele 5 ediţii:
- 2023/'24 ➔ Oţelul - locul 8, Poli Iaşi - 12, Dinamo - 13 (salvată la baraj);
2022/'23 ➔ Petrolul - 8, U Cluj - 10, FC Hermannstadt - 11;
2021/'22 ➔ Rapid - 9, FCU Craiova - 10, CS Mioveni - 12;
2020/'21 ➔ UTA - 8, FC Argeş - 11;
2019/'20 ➔ Academica Clinceni - 10, Chindia - 14 (salvată la baraj).
9. Continuă invazia străinilor?
Stagiunea precedentă a consemnat și un record all-time privind numărul de străini cu cel puţin o prezenţă în campionat - 240!
Mai mult, în fiecare rundă, fotbaliștii din afara României au reprezentat un procent de peste 40% dintre cei prezenţi pe teren, punctul culminant atingându-se în etapa a 27-a - 49,6%.
Ce se va întâmpla în noua stagiune?
- Vor fi interesate echipele de beneficiile financiare promise de noua regulă „5+6” sau vor marșa tot pe străini?
- O privire peste cele 16 loturi actualizate la zi ne oferă şi o primă prognoză: cu câteva ore înainte de startul campionatului, sunt 163 de străini legitimaţi, o cifră care nu s-a mai întâlnit până acum la startul unui sezon în România!
10. Arbitrii vor decide campionatul?
Implementarea VAR în România nu a eliminat scandalurile de arbitraj. Rând pe rând, echipele SuperLigii au contestat arbitrii, uneori pe bună dreptate, având în vedere că monitorizarea Gazetei pe sezonul trecut indică un număr uriaș de erori: 135!
Sezonul 2024/'25 aduce și o nouă regulă. Recent, Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a implementat legea UEFA care presupune că doar căpitanii vor avea voie să discute cu arbitrii.
Programul primei etape din Liga 1
Vineri, 12 iulie
➔ Ora 18:30 | Farul – Unirea Slobozia
➔ Ora 21:30 | Hermannstadt - Universitatea Craiova
Sâmbătă, 13 iulie
➔ Ora 17:00 | Sepsi - Politehnica Iași
➔ Ora 19:15 | UTA - Rapid
➔ Ora 22:00 | FCSB - Universitatea Cluj
Duminică, 14 iulie
➔ Ora 19:00 | CFR Cluj – Dinamo București
Luni, 15 iulie
➔ Ora 18:30 | FC Botoșani – Oțelul Galați
➔ Ora 21:30 | Petrolul - Gloria Buzău
Toate jocurile sunt liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Prima Sport și Digi Sport
{{text}}